Antena Căutare

Un papagal a plasat o comandă pe Amazon în valoare de 11 lire sterline

Un papagal a plasat o comanda online de 11 lire sterline.

Un papagal a reușit să plaseze o comandă validă pe site-ul de comerț electronic Amazon, după ce a "discutat" cu asistentul vocal al companiei americane, Alexa, și a imitat vocea stăpânei sale din Londra, a anunțat miercuri tabloidul britanic The Sun, citat de Agerpres.

Stăpâna papagalului nu știa cine a făcut acea comandă în numele său, până când a rămas complet șocată să afle că papagalul său de numai 5 ani a făcut această năzdrăvănie.

"Nu îmi venea să cred atunci când am înțeles că Buddy a plasat o comandă pe Amazon. Avem acel dispozitiv electronic de patru luni și l-am folosit doar pentru a asculta muzică sau pentru a alcătui liste cu activitățile pe care le aveam de făcut, dar nu am comandat niciodată online prin intermediul lui", a spus Corienne Pretorius.

Buddy a fost filmat, apoi, de stăpâna lui, în timp ce activează dispozitivul Amazon strigând "Alexa".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum va arăta Pământul peste 250 de milioane de ani. Ne întoarcem de unde am plecat... Ea e fata cu cel mai frumos păr din lume! Când era mică era să devină cheală, acum are cosițe lungi de peste un metru!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x