Antena Căutare

Urmează o toamnă interesantă în plan astral: Camelia Pătrășcanu ne spune ce ne așteaptă în lunile următoare!

Toată luna septembrie este important să strângem relaţiile de colaborare şi parteneriatele de lucru. Trebuie să fim conştienţi de contribuţia noastră la echipa şi să ne stabilim locul onorant în cadrul grupului din care facem parte. Dacă acest loc nu ne convine, e bine să ne excludem singuri şi să căutăm persoanele compatibile cu obiectivele şi sufletul nostru.

Toată luna septembrie este important să strângem relaţiile de colaborare şi parteneriatele de lucru. Trebuie să fim conştienţi de contribuţia noastră la echipa şi să ne stabilim locul onorant în cadrul grupului din care facem parte. Dacă acest loc nu ne convine, e bine să ne excludem singuri şi să căutăm persoanele compatibile cu obiectivele şi sufletul nostru.

Oamenii cu care ne însoţim indica ce slăbiciuni de caracter avem.

În octombrie punem din nou în discuţie oportunitatea de mai face parte dintr-un parteneriat – profesional sau conjugal. Dacă nu ne simţim apreciaţi, iubiţi şi respectaţi decizia de a rupe alianţa este aleasă cu seninătate. Recuzam angajamentele dezonorante care ne sunt impuse, criticam lipsa de moralitate şi implicare.

Depunctam alianţele în care nu suntem trataţi cu demnitate. 8 octombrie este ziua cea mai expusă dezamăgirilor, dar şi reacţiilor radicale. Însă, legăturile funcţionale se întăresc prin alegerea unor scopuri noi, provocatoare, stimulative, care împrospătează legătură de cooperare.

Articolul continuă după reclamă

Mecur retrograd (4-25 octombrie) ne face atenţi la greşelile repetate şi ne ne arată că n-are logică să aşteptăm alt comportament de la persoane care nu schimbă nimic în modul lor de a gândi – relaţia nu are cum să producă un alt rezultat. În acest interval corectăm contracte şi condiţii de parteneriat, dar e bine să semnăm şi să ne luăm angajamente abia după 25 octombrie.

Luna noiembrie subliniază ambiţia de reuşită. Deşi simţim că este important să ne păstrăm calmul, un imbold interior ne spune că luptăm mereu cu timpul, că viaţa se schimbă în permanentă şi nu ne aşteaptă. De aici, teama că nu reuşim să terminăm la timp şi că ieşim din orarul vieţii. Luptăm pentru miză, pentru câştig. Dacă nu ne este clar ce avem de câştigat nu ne mobilizăm perfect voinţă şi tenacitatea.

Trebuie să ne găsim motivaţia care ne face să mergem înainte crezând în demersul nostru şi în reuşită. Fără să fim obsedaţi de reuşită trebuie să ne găsim o miză capabilă să ne inspire şi să ne mobilizeze. Altfel, nicio călătorie nu poate începe, iar destinul nostru nu se poate dezvălui şi împlini. Luna Noua din 22 noiembrie ne ajută să renunţăm la tot ce ne opreşte să ne împlinim cu adevărat – falsele datorii, convingeri limitative, sentimente negative, regrete, teamă de propriile limite şi de necunoscut.

Telespectatorii îi pot urmări sfaturile Cameliei în fiecare după-amiază, de luni şi vineri, de la ora 17.00, încadrul emisiunii Acces Direct. Sâmbătă, de la ora 18.00 (şi în reluare duminică, de la ora 16.00), Camelia Pătrăşcanu realizează Star Zodiac la Antena Stars.

Galerie FOTO: Uită de tot ce știai, asta e noua MODĂ! Așa arată AVIONUL VIITORULUI... SOMNUL GALACTIC a devenit REALITATE! Uite MOTIVUL...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența artificială până în 2030
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x