Antena Căutare

Augustin Zegrean, noul presedinte al Curtii Constitutionale

Judecatorul Augustin Zegrean este noul presedinte al Curtii Constitutionale, pe fondul ultimelor dispute aparute legate de preluarea acestor atributii intre Ion Predescu si fostul detinator al acestei functii, Ioan Vida al carui mandata a expirat. Zegrean a fost ales cu cinci voturi "pentru" si patru "impotriva".

Cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale s-au intrunit, joi, pentru desemnarea presedintelui, dupa ce CC s-a innnoit, doi judecatori, Iulia Motoc si Stefan Minea, propusi de PDL, depunand, in urma cu doua zile, juramantul, dupa ce au intrunit cu scandal votul celor doua camere ale Parlamentului. Actuala Putere mai beneficiaza de inca trei reprezentanti de partea sa: cel al Presedintiei, Petru Lazaroiu, cel al UDMR Valentin Zoltan Puskas si Augustin Zegrean.

Ales la propunerea presedintelui Traian Basescu in anul 2008, fostul deputat a fost ales astazi presedinte al CCR cu 5 voturi pentru si patru impotriva.

Articolul 7, alineatul, 1, din Legea privind Curtea Constitutionala, prevede ca CC are un presedinte ales prin vot secret, pentru o perioada de trei ani, cu majoritatea voturilor judecatorilor, in termen de cinci zile de la innoirea Curtii.

Pentru alegerea presedintelui, fiecare grupa de judecatori numiti de Camera Deputatilor, de Senat si de Presedintele Romaniei poate propune o singura candidatura. Daca la primul tur de scrutin nici un candidat nu intruneste majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin intre primii doi clasati sau trasi la sorti, daca toti candidatii obtin acelasi numar de voturi.

Operatiunile de alegere a presedintelui sunt conduse de judecatorul cel mai in varsta, respectiv Ion Predescu (83 de ani), care, de altfel, asigura interimatul pana la desemnarea sefului CC.

Potrivit legii de organizare, Curtea Constitutionala se innoieste cu o treime din numarul judecatorilor din trei in trei ani.

Curriculum Vitae Augustin Zegrean
Nascut pe 29 martie 1954, in satul Sanmartin (judetul Cluj), Augustin Zegrean a absolvit cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca in anul 1980.A fost consilier juridic la doua intreprinderi, iar din 1988 a profesat ca avocat in Baroul Bistrita-Nasaud, specializandu-se in drept civil si comercial si avand preocupari in domeniul privatizari societatilor comerciale si in insolventa.

In legislatura 1990-1992 a fost senator de Bistrita, fiind ales pe lista FSN. In aceasta calitate, a fost vicepresedintele Comisiei juridice a Senatului si membru al Comisiei de redactare a Constitutiei Romaniei.
Ulterior a devenit membru al PD. La alegerile din noiembrie 2004, a fost ales ca deputat de Bistrita-Nasaud pe lista PD.

Din 13 iulie 2007 detine demnitatea de judecator al Curtii Constitutionale, fiind numit in aceasta functie la propunerea Presedintiei Romaniei, Traian Basescu, pentru un mandat de 9 aniAugustin Zegrean vorbeste limbile engleza si maghiara. Este casatorit si are un fiu.

Saptamana si motiunea: PSD incepe demersurile pentru a doua actiune impotriva Guvernului... Augustin Zegrean este noul presedinte al Curtii Constitutionale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x