Antena Căutare

Ce a hotărât conducerea Penitenciarului Rahova în legătură cu cererea de cununie a lui Radu Mazăre

Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Penitenciarul Rahova a aprobat cererea lui Radu Mazăre de a se cununa civil cu iubita sa, Roxana Mihalache, fostul primar fiind informat miercuri la prânz că solicitarea i-a fost acceptată.

Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Penitenciarul Rahova a aprobat cererea lui Radu Mazăre de a se cununa civil cu iubita sa, Roxana Mihalache, fostul primar fiind informat miercuri la prânz că solicitarea i-a fost acceptată.

Conform legii, numărul maxim de persoane care poate participa la un astfel de eveniment este de 10 . "Familiile şi atât. Şi nu ajung toţi membrii doritori", a declarat fratele fostului

"Ei au aprobat să se poată ţine ceremonia, data va fi fixată în funcţie de disponibilitatea Primăriei Sectorului 5, când vor avea ei disponibil un ofiţer de stare civilă", a precizat Mihai Mazăre.

Fostul edil se află în celulă cu trei persoane, doi cetăţeni de origine turcă şi un român. după ce ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, o comisie a Penitenciarului Rahova a decis ca fostul primar al Constanţei să rămână în această unitate de detenţie, în regim închis, până în anul 2021.

Articolul continuă după reclamă
Rovana Plumb, aleasă vicepreşedinte al grupului socialiştilor din Parlamentul European... Dancila promite bani primariilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Meseria pe care ar fi avut-o Luca Niculescu dacă nu cădea comunismul. Premierul desemnat avea cu totul alte planuri în 1989
Meseria pe care ar fi avut-o Luca Niculescu dacă nu cădea comunismul. Premierul desemnat avea cu totul alte planuri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Povestea familiei sale și legătura specială cu Franța
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Povestea familiei sale și legătura specială cu Franța
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x