Antena Căutare

Ponta: Cred că PNL doreşte alegeri anticipate pentru că acest buget nu este unul realist. Banii nu le ajung. Nu cred că doresc să aplice legea cu pensiile de la 1 septembrie, nu cred că au soluţii pentru celelalte probleme

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spune că PNL doreşte alegeri anticipate deoarece bugetul nu este unul realist, iar banii nu le ajung. El crede că liberalii nu doresc să aplice legea cu creşterea pensiilor de la 1 septembrie şi nici că au soluţii pentru celelalte probleme ale ţării.

Victor Ponta a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că întrebarea care se pune este de ce PNL l-a mai pus pe Guvernul Orban dacă acum vrea să-l dea jos.

“Întrebarea de normalitate este de ce l-au mai pus pe Guvernul Orban? Dacă tot vor să-l dea jos acum. Sunt două luni de când e Guvernul Orban, de ce au mai făcut atâtea mutări, compromisuri, au semnat acorduri cu vreo cinci partide, ne-au certat pe noi, au mai transferat câţiva oameni de partea interesului naţional”, a afirmat Ponta.

El spune că dacă liberalii vor alegeri anticipate, Pro România nu se va opune, dar nici nu îi va ajuta.

“Dacă vor să facă alegeri anticipate, în niciun caz nu se va opune Pro România, dar nici nu o să-i ajutăm noi, cum nu i-am ajutat nici să se instaleze în funcţie, să facă o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern, a mai făcut şi PSD-ul cu Dragnea, poate face şi PNL-ul cu Orban acelaşi lucru sau să găsească o altă metodă pe care eu nu o văd în acest moment”, a explicat liderul Pro România.

Articolul continuă după reclamă

Ponta crede că PNL doreşte alegeri anticipate deoarece bugetul nu este unul realist şi banii nu ajung.

“Cred că PNL doreşte alegeri anticipate pentru că acest buget – vă garantez acest lucru – nu este un buget realist, este un buget-punte, punte până la alegeri. Bani nu au, ce au pus ei acolo sunt poveşti, că încasează 350 de miliarde, a pus şi Teodorovici că încasează 320 de miliarde şi a încasat 290. Ei au mai umflat faţă de ce a pus Teodorovici. Banii nu le ajung. Nu cred că vor să aplice legea cu pensiile de la 1 septembrie, nu cred că au soluţii pentru celelalte probleme şi atunci acum să bată fierul cât e cald”, a afirmat liderul USR.

Ponta susţine că PNL şi-a mai făcut un calcul politic prin organizarea de alegeri anticipate, urmând ca după acest scrutin partidul lui Dacian Cioloş să treacă de partea PNL.

“Şi mai cred că au un calcul politic. În Parlament în dreapta grupului Pro România este grupul USR, toţi sunt coerenţi până la urmă în ceea ce fac. Ei se bazează ca după alegeri acest grup să se împartă în două, între cei ai lui Cioloş, care vor primi ordin pe unitate şi vor trece de partea PNL, şi cei ai USR care vor să rămână în opoziţie. Calculul lor nu are legătură cu ce e bine pentru România”, a mai spus Ponta.

El consideră că PNL nu doreşte alegeri în două tururi pentru primari.

“Am susţinut şi susţinem în continuare alegerile în două tururi, iar preşedintele consiliului judeţean să fie ales dintre consilieri pentru a nu mai crea baroni locali. Nu s-a dorit acest lucru de către PNL anul trecut când se putea. Acum nu ştiu dacă vor sau nu să facă, dar mi-e foarte clar că PNL-ul a făcut un calcul strict politic, acum au ei ministerul Dezvoltării, au ei banii, primarii PSD probabil mulţi o să plece la PNL şi atunci nu mai vor două tururi. Sigur că alegerile în două tururi sunt dezavantajoase pentru partidele mari PSD şi PNL şi dau o şansă partidelor mai mici. E un sistem bun, nu cred că se va aplica pentru că PNL ca şi PSD nu doresc acest lucru”, a mai declarat Ponta.

Sursa : news.ro

Şedinţa Consiliului Naţional PLUS are loc în weekend la Iaşi. Va fi ales noul Birou Naţional şi se va stabili strategia ... Lucian Bode, despre Autostrada Sibiu-Piteşti: Cei dinaintea noastră au tratat cu dispreţ solicitările Comisiei. Mai exac...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și unde lucrează
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat ca europarlamentar
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x