Antena Căutare

Articole despre alegeri anticipate

PSD: Priorităţile decidenţilor politici trebuie să fie sănătatea cetăţenilor şi protecţia medicilor, nu alegerile anticipate

PSD a transmis, luni, că priorităţile decidenţilor politici trebuie să fie sănătatea cetăţenilor şi protecţia medicilor, nu alegerile anticipate. ”Amânarea alegerilor locale reprezintă o opţiune, în cazul în care pandemia nu va regresa în următoarele săptămâni”, a transmis PSD.

Luni, 23.03.2020, 13:33
Curtea Constituţională a decis că OUG privind alegerile anticipate, emisă de Guvernul Orban cu o zi înainte de demitere, este neconstituţională în ansamblul său

Curtea Constituţională a decis că OUG privind alegerile anticipate, emisă de Guvernul Orban cu o zi înainte de demitere, este neconstituţională în ansamblul său

Curtea Constituţională a decis, joi, că OUG privind alegerile anticipate, adoptată de Guvernul Orban cu o zi înainte de demitere, este neconstituţională. Judecătorii constituţionali consideră neconstituţionale mai multe prevederi ale actului normativ, respectiv eliminarea restricţiei de a vota doar în judeţul de reşedinţă, posibilitatea derulării simultane a alegerilor locale şi a acelor parlamentare, dar şi modificarea legilor electorale cu mai puţin de un an înaintea scrutinului.

Joi, 12.03.2020, 12:02
Curtea Constituţională discută sesizarea Avocatului Poporului privind OUG pentru alegerile anticipate

Curtea Constituţională discută sesizarea Avocatului Poporului privind OUG pentru alegerile anticipate

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să dezbată, joi, sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu OUG pentru alegerile anticipate. OUG a fost adoptată de Guvernul Orban cu o zi înainte de a fi demis prin moţiune de cenzură.

Joi, 12.03.2020, 07:00

Curtea Constituţională va discuta, în 12 martie, sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu OUG pentru alegerile anticipate

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate, în 12 martie, sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu OUG pentru alegerile anticipate. OUG a fost adoptată de Guvernul Orban cu o zi înainte de a fi demis prin moţiune de cenzură.

Vineri, 28.02.2020, 11:19
Orban, întrebat dacă nominalizarea lui Florin Cîţu face parte din strategie de a ajunge la alegeri anticipate: Desemnarea domnului Cîţu face parte din decizia noastră de a rezolva un blocaj creat de PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, joi, întrebat dacă nominalizarea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier din partea partidului face parte din strategia de a ajunge la alegeri anticipate, că este o strategie de rezolvare a unui blocaj creat de PSD care a depus moţiunea de cenzură.

Joi, 27.02.2020, 13:06
Kelemen Hunor, despre mandatul UDMR la consultările de la Cotroceni:  Alegerile anticipate trebuie scoase de pe ordinea de zi. Acum România are nevoie de un guvern politic care să beneficieze de un sprijin adecvat

Alegerile anticipate trebuie scoase de pe ordinea de zi, pentru că acum România are nevoie de un guvern politic care să beneficieze de un sprijin adecvat, afirmă liderul UDMR Kelemen Hunor, precizând că aceasta va fi poziţia Uniunii la consultările de la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, pentur desemnarea premierului.

Miercuri, 26.02.2020, 15:53
Klaus Iohannis, ședință de urgență pentru alegeri anticipate

Klaus Iohannis, ședință de urgență pentru alegeri anticipate

Klaus Iohannis i-a strâns pe liderii PNL într-o şedinţă de urgenţă! Şeful statului pune la punct planul anticipatelor. Mai ales că Opoziţia a reuşit astăzi două lovituri de teatru. Social democraţii au anunţat că luni nu vor fi în...

Miercuri, 19.02.2020, 19:24
Orban, despre ordonanţa privind alegerile anticipate: Cine respinge această ordonanţă nu vrea să se respecte termenele constituţionale. Putem ataca la Curtea Constituţională, avem multe soluţii

Orban, despre ordonanţa privind alegerile anticipate: Cine respinge această ordonanţă nu vrea să se respecte termenele constituţionale. Putem ataca la Curtea Constituţională, avem multe soluţii

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că decizia privind alegerile anticipate se va lua în Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională şi că Guvernul a dat o ordonanţă în acest sens ”din motive extrem de temeinice”, iar cine va vota împotrivă ”nu vrea să respecte termenele constituţionale”. Orban a spus că PNL are soluţii şi că una dintre acestea este atacarea la Curtea Constituţională.

Miercuri, 19.02.2020, 14:35
OUG privind alegerile anticipate, respinsă de plenul Senatului

OUG privind alegerile anticipate, respinsă de plenul Senatului

OUG privind alegerile anticipate a fost respinsă miercuri de plenul Senatului.

Miercuri, 19.02.2020, 12:58
Turcan: PNL îşi doreşte în momentul de faţă alegeri anticipate. În rest, sunt chiţăieli pe la uşă

Turcan: PNL îşi doreşte în momentul de faţă alegeri anticipate. În rest, sunt chiţăieli pe la uşă

Vicepremierul desemnat Raluca Turcan afirmă, la RFI, că miniştrii PNL au parte de audieri maraton, în timp ce miniştrii PSD au avut parte de fiecare dată de audieri formale, "pe repede înainte". "PNL îşi doreşte alegeri anticipate. În rest, sunt chiţăieli pe la uşă", spune Turcan, referitor la acuzaţiilor reprezentanţilor USR privind un "blat" cu PSD.

Miercuri, 19.02.2020, 10:47
OUG privind alegerile anticipate, respinsă în Comisia juridică din Senat

OUG privind alegerile anticipate, respinsă în Comisia juridică din Senat

OUG privind alegerile anticipate a fost respinsă marţi, de senatorii din Comisia juridică.

Marti, 18.02.2020, 11:28
PSD: Există motive serioase pentru a pune întrebarea dacă 2019 va fi ultimul an de creştere economică a României/ Obsesia pentru anticipate  ar putea determina intrarea României în recesiune în cursul anului 2020

PSD a transmis, vineri, că 2019 ar putea fi ultimul an de creştere economică în România, venirea PNL la guvernare aducând un ”adevărat dezmăţ al cheltuielilor publice”. ”Obsesia pentru anticipate ar putea determina intrarea României în recesiune în cursul anului 2020”, cred social-democraţii.

Vineri, 14.02.2020, 14:52
Deputat USR, despre OUG privind alegerile anticipate: Consider inacceptabilă această alba-neagra legislativă şi atitudinea ”Pentru că putem!” tip Codrin Ştefănescu

Deputat USR, despre OUG privind alegerile anticipate: Consider inacceptabilă această alba-neagra legislativă şi atitudinea ”Pentru că putem!” tip Codrin Ştefănescu

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu cere Guvernului să publice OUG privind alegerile anticipate, act normativ considerat ”critic” pentru România. ”Consider inacceptabilă această alba-neagra legislativă şi atitudinea «Pentru că putem!» tip Codrin Ştefănescu”, a transmis deputatul.

Vineri, 14.02.2020, 13:09
Tăriceanu, despre OUG privind alegerile anticipate: Rescrie capitole importante din legile electorale; este o palmă dată democraţiei/ Aş fi spus că este un adevărat atentat la democraţie dacă ea nu ar avea şi prevederi pozitive

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că OUG privind alegerile anticipate ”rescrie capitole importante din legile electorale”, fiind ”o palmă dată democraţiei”. ”Aş fi spus că este un adevărat atentat la democraţie dacă ea nu ar avea şi prevederi pozitive”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Vineri, 14.02.2020, 11:50

Alianţa USR PLUS: PNL a sacrificat alegerile în două tururi pentru alegeri anticipate. Avem un sistem politic cu două partide mari în care partidele mici sunt marginalizate

Alianţa USR PLUS susţine că PNL a sacrificat alegerile în două tururi pentru alegeri anticipate. ”Avem un sistem politic cu două partide mari în care partidele mici sunt marginalizate”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Alianţei, precizând că alegerea primarilor în două tururi lipseşte din Programul de guvernare al Guvernului Orban II.

Miercuri, 12.02.2020, 13:05
Kelemen Hunor: Vrem alegeri anticipate, dar numai în condiţii de maximă legalitate/ UDMR nu este de acord cu posibilitatea votării pe liste suplimentare în orice judeţ

Kelemen Hunor: Vrem alegeri anticipate, dar numai în condiţii de maximă legalitate/ UDMR nu este de acord cu posibilitatea votării pe liste suplimentare în orice judeţ

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, marţi, că formaţiunea este de acord cu organizarea alegerilor anticipate, dar precizează că nu susţine posibilitatea votării pe liste suplimentare în orice judeţ.

Marti, 11.02.2020, 14:03

PSD: Anticipate = Austeritate/ Programul de guvernare depus în Parlament de Guvernul Orban 2 nu conţine nimic despre majorarea punctului de pensie cu 40% şi nici despre dublarea alocaţiilor

PSD susţine că alegerile anticipate înseamnă austeritate, întrucât Programul de guvernare depus în Parlament de Guvernul Orban 2 nu conţine nimic despre majorarea punctului de pensie cu 40% şi nici despre dublarea alocaţiilor.

Marti, 11.02.2020, 12:20
Social democraţii încearcă să blocheze planurile PNL pentru alegerile anticipate

Social democraţii încearcă să blocheze planurile PNL pentru alegerile anticipate

PSD sesizează Curtea Constituţională după ce Klaus Iohannis l-a propus premier tot Ludovic Orban. Între timp, apele par să se liniştească la vârful social democraţilor. Gabriela Firea şi Marcel Ciolacu şi-au arătat susţinerea reciprocă.

Duminica, 09.02.2020, 19:30
Paşcan (PMP), după consultări: Nu există justificat un temei rezonabil, raţional pentru a forţa alegeri anticipate. Noi pledăm pentru alegeri la termen, dar nu ne ferim, nu ne temem de posibile alegeri anticipate

Deputatul PMP Marius Paşcan a declarat, la ieşirea de la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că, în opinia formaţiunii,"nu există justificat un temei rezonabil, raţional pentru a forţa alegeri anticipate". "Noi pledăm pentru alegeri la termen, dar nu ne ferim, nu ne temem de posibile alegeri anticipate", a spus el.

Joi, 06.02.2020, 15:46
Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 261 de voturi. Guvernul Orban a fost demis. PSD și Pro România, propunere comună de premier

Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 261 de voturi. Guvernul Orban a fost demis. PSD și Pro România, propunere comună de premier

Guvernul Orban a fost demis! Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR. Au fost 261 voturi „pentru”, cu multe peste numărul necesar de 233. Informația a fost făcută publică de liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu. PSD și Pro România discută despre o propunere comună de premier.

Miercuri, 05.02.2020, 15:53
Drumul spre alegerile anticipate pare netezit. Guvernul Orban se pregăteşte să îşi încheie mandatul

Drumul spre alegerile anticipate pare netezit. Guvernul Orban se pregăteşte să îşi încheie mandatul

România poate fi aruncată într-o nouă criză politică. Moţiunea de cenzură va fi votată mâine. Ca şi cum jocurile ar fi fost deja făcute, iar PSD va reuşi să dărâme Executivul, calea anticipatelor a fost deschisă. Guvernul şi-a făcut...

Marti, 04.02.2020, 19:13
Orban: Este necesară o adaptare a legislaţiei pentru a avea prevederi concrete în cazul alegerilor anticipate

Orban: Este necesară o adaptare a legislaţiei pentru a avea prevederi concrete în cazul alegerilor anticipate

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că există un proiect de ordonanţă de urgenţă care să reglementeze concret situaţia în care se ajunge la alegeri parlamentare anticipate. "La ora actuală în legislaţia din România nu există o reglementare precisă privitoare la anticipate, se ştie clar că există prevederi constituţionale care stabilesc că termenul maxim de organizare a alegerilor anticipate din momentul dizolvării Parlamentului este de 90 de zile, ca atare este necesară o adaptare a legislaţiei pentru a avea prevederi concrete în cazul alegerilor anticipate", a spus el.

Marti, 04.02.2020, 13:13
Orban: În cazul în care va exista o majoritate în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, în ceea ce priveşte PNL decizia noastră este clară - să nu mai votăm învestirea niciunuia dintre cele două guverne pentru a declanşa alegeri anticipate

Premierul Ludovic Orban anunţă că, în situaţia în care moţiunea de cenzură depusă de PSD şi UDMR va fi votată, miercuri, în Parlament, deputaţii şi senatorii PNL nu vor mai vota învestirea următoarelor două guverne, pentru ca astfel să se declanşeze alegerile anticipate.

Marti, 04.02.2020, 12:39
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila: Nu este uşor să ajungi la alegeri anticipate, dar această chestiune poate fi încercată şi noi credem că aceasta ar fi soluţia care ar stabiliza viaţa politică din România

Alegerile anticipate ar fi soluţia care ar stabiliza viaţa politică din România, declară la RFI liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila. El precizează că Uniunea susţine moţiunea de cenzură, pentru că este o chestiune de principiu, legată de modificarea legislaţiei electorale cu puţin timp înainte de alegeri.

Joi, 30.01.2020, 10:28
Turcan: Am auzit mulţi sceptici de serviciu că pun la îndoială fie utilitatea alegerilor anticipate, fie posibilitatea declanşării lor/ Avem un Parlament defect, controlat ilegitim de PSD

Turcan: Am auzit mulţi sceptici de serviciu că pun la îndoială fie utilitatea alegerilor anticipate, fie posibilitatea declanşării lor/ Avem un Parlament defect, controlat ilegitim de PSD

Vicepremierul Raluca Turcan afirmă, miercuri, că ”avem un Parlament defect, controlat ilegitim de PSD” , de aceea fiind necesare alegeri anticipate. ”Am auzit mulţi sceptici de serviciu că pun la îndoială fie utilitatea alegerilor anticipate, fie posibilitatea declanşării lor”, afirmă Turcan care consideră că nu mai ”merge i aşa”.

Miercuri, 29.01.2020, 10:50
Orban: Probabil, la un moment dat, majoritatea PSD din Parlament nu o să mai rabde şi o să-i determinăm să se coalizeze. Noi vom face tot ce depinde de noi să ajungem la situaţia anticipatelor

Orban: Probabil, la un moment dat, majoritatea PSD din Parlament nu o să mai rabde şi o să-i determinăm să se coalizeze. Noi vom face tot ce depinde de noi să ajungem la situaţia anticipatelor

Premierul Ludovic Orban a spus, vineri după-amiază, la Iaşi, că nu se teme de moţiunea de cenzură a PSD, ci se teme doar de Dumnezeu, dar a admis că la un moment dat "majoritatea PSD din Parlament nu va mai răbda şi o să-i determinăm să se coalizeze".

Vineri, 24.01.2020, 16:47
Kelemen Hunor: Partidele care doresc într-adevăr alegeri parlamentare anticipate ar trebui să susţină moţiunea de cenzură /  Sunt şanse foarte bune să existe încă şapte-opt voturi, iar moţiunea să treacă

Partidele care doresc într-adevăr alegeri parlamentare anticipate ar trebui să susţină moţiunea de cenzură, declară la RFI preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Formaţiunea maghiară va sprijini demersul PSD, după ce Cabinetul Orban îşi va asuma răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi.

Miercuri, 22.01.2020, 11:12
PNL și PSD, pregătite de alegeri anticipate

PNL și PSD, pregătite de alegeri anticipate

Săptămâna viitoare Guvernul îşi riscă, din nou, mandatul pentru a schimba modul în care sunt aleşi primarii. Iar PSD strânge voturi pentru a demite Executivul. Moţiunea de cenzură pregătită de social democraţi este susţinută deja de...

Luni, 20.01.2020, 19:13
PSD: Anticipatele sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători/ Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD

PSD: Anticipatele sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători/ Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD

PSD a transmis, joi, că alegerile anticipate sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători. ”Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD”, au transmis social-democraţii.

Joi, 16.01.2020, 13:11
PSD intră în jocul anticipatelor şi anunţă că depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban

PSD intră în jocul anticipatelor şi anunţă că depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban

PSD intră în jocul anticipatelor şi anunţă că depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban luna viitoare, dacă premierul şI cabinetul său îşi asumă răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.

Marti, 14.01.2020, 19:36

Premierul irlandez Leo Varadkar îi cere preşedintelui Michael D. Higgins să dizolve Parlamentul în vederea organizării unor alegeri legislative anticipate

Premierul irlandez Leo Varadkar îi cere marţi preşedintelui Michael D. Higgins să dizolve Parlamentul în vederea organizării unor alegeri legislative anticipate, a anunţat într-un comunicat preşedinţia irlandeză, relatează Reuters.

Marti, 14.01.2020, 14:46

Ponta: Cred că PNL doreşte alegeri anticipate pentru că acest buget nu este unul realist. Banii nu le ajung. Nu cred că doresc să aplice legea cu pensiile de la 1 septembrie, nu cred că au soluţii pentru celelalte probleme

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spune că PNL doreşte alegeri anticipate deoarece bugetul nu este unul realist, iar banii nu le ajung. El crede că liberalii nu doresc să aplice legea cu creşterea pensiilor de la 1 septembrie şi nici că au soluţii pentru celelalte probleme ale ţării.

Luni, 13.01.2020, 16:54
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate. Anunţul a fost făcut de premierul Ludovic Orban

România se pregăteşte pentru alegeri anticipate. Anunţul a fost făcut de premierul Ludovic Orban

Anunţul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, după o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis. Cei doi au stabilit şi o strategie care să ducă la declanşarea alegerilor parlamentare înainte de termen. Ludovic Orban speră ca PSD să depună...

Vineri, 10.01.2020, 19:28
Turcan pledează pentru anticipate: Trebuie să eliberăm Parlamentul de PSD cât mai repede cu putinţă, pentru că fiecare zi care trece este în defavoarea oamenilor

Turcan pledează pentru anticipate: Trebuie să eliberăm Parlamentul de PSD cât mai repede cu putinţă, pentru că fiecare zi care trece este în defavoarea oamenilor

Vicepremierul Raluca Turcan pledează pentru anticipate într-o postare pe Facebook, ea afirmând că trebuie eliberat Parlamentul de PSD cât mai repede cu putinţă, pentru că fiecare zi care trece este în defavoarea oamenilor.

Vineri, 10.01.2020, 17:01
Roman (PNL): PSD fuge ca dracu de tămâie de anticipate

Roman (PNL): PSD fuge ca dracu de tămâie de anticipate

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, afirmă că anunţul premierului Ludovic Orban de declanşare a procedurilor pentru alegeri anticipate a declanşat "şoc şi groază" în PSD. "PSD fuge ca dracu de tămâie de votul românilor, după ce cuplul Dragnea-Dăncilă, la braţ cu PSD, a dat foc României", spune el.

Vineri, 10.01.2020, 16:52
Marcel Ciolacu: Nu cred că vor fi alegeri anticipate pentru că nu există o criză politică în România

Marcel Ciolacu: Nu cred că vor fi alegeri anticipate pentru că nu există o criză politică în România

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Brăila, că actualul Guvern nu are performanţă, iar pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să "scape" de acesta, declanşează alegerile anticipate. Ciolacu a spus însă că astfel de alegeri nu vor avea loc deoarece în România nu există o criză politică.

Vineri, 10.01.2020, 14:32
Care este procedura pentru declanșarea alegerilor anticipate. Demisionează Orban?

Care este procedura pentru declanșarea alegerilor anticipate. Demisionează Orban?

Ludovic Orban a anunțat astăzi, în urma discuțiilor purtate la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, că au convenit organizarea alegerilor anticipate, susținând că reprezintă cea mai bună soluție pentru România. Care este procedura pentru declanșarea alegerilor anticipate. Demisionează Orban?

Vineri, 10.01.2020, 13:44
Hotărâre de ultimă oră. Ludovic Orban: „Am hotărât împreună cu preşedintele că pentru România cel mai bine este să organizăm alegeri anticipate”

Hotărâre de ultimă oră. Ludovic Orban: „Am hotărât împreună cu preşedintele că pentru România cel mai bine este să organizăm alegeri anticipate”

România o să se pregătească de noi alegeri. Potrivit agerpres.ro, Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că a hotărât împreună cu preşedintele Klaus Iohannis să organizeze alegeri anticipate.

Vineri, 10.01.2020, 12:31
Orban, după întâlnirea cu preşedintele Iohannis: Ar fi util şi bine ca alegerile parlamentare anticipate să fie simultan cu localele/ A evitat să precizeze dacă va recurge la demisie pentru a declanşa procedura anticipatelor

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că au convenit că ”ar fi util şi bine” ca alegerile parlamentare anticipate aibă loc simultan cu alegerile locale. El a evitat să precizeze dacă va recurge la demisie pentru a declanşa procedura anticipatelor, variantă evocată de preşedinte în declaraţiile făcute joi. (Vom reveni)

Vineri, 10.01.2020, 12:27
Întâlnire Klaus Iohannis – Ludovic Orban, la Palatul Cotroceni/ Alegerile anticipate se vor afla pe agenda discuţiilor

Întâlnire Klaus Iohannis – Ludovic Orban, la Palatul Cotroceni/ Alegerile anticipate se vor afla pe agenda discuţiilor

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, vineri, la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban şi vor discuta, printre altele, despre alegerile anticipate, pe care ambii susţin că şi le doresc.

Vineri, 10.01.2020, 06:35

Orban: Ne dorim anticipate. Parlamentul nu mai este oglinda fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei

Premierul Ludovic Orban spune că PNL doreşte organizarea de alegeri anticipate, precizând că în prezent Parlamentul nu mai este oglinda fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei.

Joi, 09.01.2020, 23:53
România ar putea avea alegeri anticipate! Chiar preşedintele Klaus Iohannis face anunţul

România ar putea avea alegeri anticipate! Chiar preşedintele Klaus Iohannis face anunţul

Preşedintele începe discuţiile despre declanşarea alegerilor anticipate. Primul chemat la Palatul Cotroceni este premierul Ludovic Orban.

Joi, 09.01.2020, 19:23
PSD: Alegerile anticipate, cea mai mare farsă electorală, prin care PNL încearcă să evite consecinţele anulării majorărilor de pensii şi salarii

PSD: Alegerile anticipate, cea mai mare farsă electorală, prin care PNL încearcă să evite consecinţele anulării majorărilor de pensii şi salarii

Reprezentanţii PSD afirmă că intenţia PNL de a declanşa alegeri anticipate înainte de 1 septembrie 2020 reprezintă cea mai mare farsă electorală pregătită de un partid politic după Revoluţia din 1989.

Joi, 09.01.2020, 16:38
Orban spune că ar fi posibil ca alegerile anticipate să fie organizate odată cu cele locale

Orban spune că ar fi posibil ca alegerile anticipate să fie organizate odată cu cele locale

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că face o analiză în ce priveşte "manevrele tactice" care ar urma să se desfăşoare pentru a putea ajunge la alegeri anticipate. El a explicat că ar fi o procedură laborioasă, dar, în funcţie de data la care ea ar fi declanşată, alegerile anticipate ar putea fi organizate împreună cu cele locale. "Alegerile locale pot fi organizate între 24 mai şi 14 iunie, cu excepţia zilei de 7 iunie, când sunt Rusaliile. În cazul în care s-ar organiza în data de 14 iunie s-ar putea derula calendarul până la data de 14 iunie", a afirmat el.

Luni, 06.01.2020, 16:03
Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă: În funcţie de voinţa politică, în februarie poate fi declanşată procedura pentru a ajunge ca România, pe la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai, să aibă alegeri anticipate

Alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai, declară la RFI vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă. El consideră că pentru organizarea unui scrutin înainte de termen e nevoie de voinţă politică, precizând că în februarie ar putea fi declaşată procedura anticipatelor.

Marti, 31.12.2019, 10:25
ALDE, după anunţul lui Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor anticipate în luna aprilie: Nu intrăm în asemenea aventuri politice doar pentru ca un partid să-şi mai mărească cu câteva procente zestrea electorală

ALDE precizează, după anunţul prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor anticipate în luna aprilie, că nu intră în asemenea aventuri politice doar pentru ca un partid să-şi mai mărească cu câteva procente zestrea electorală, reamintind PNL că a primit votul la învestire ”ca să guverneze şi nu ca să introducă teme parazitare în societate” şi că, atunci când era în opoziţie, vorbea despre nevoia de predictibilitate în mediul de afaceri.

Marti, 31.12.2019, 09:57
Dacian Cioloș, scenariu sumbru după dublarea alocațiilor pentru copii. Apelul lansat către Iohannis: ”Să fie demarate procedurile pentru alegeri anticipate!”

Dacian Cioloș, scenariu sumbru după dublarea alocațiilor pentru copii. Apelul lansat către Iohannis: ”Să fie demarate procedurile pentru alegeri anticipate!”

Alocațiile pentru copii vor fi dublate, potrivit unei decizii ce a fost luată de Camera Deputaților cu 179 de voturi ”pentru” și 29 de abțineri. Măsura, însă, a fost criticată dur de Dacian Cioloș, care susține că singura soluție pentru a preveni distrugerea țării sunt alegerile anticipate. 

Miercuri, 18.12.2019, 14:12
Partidul Conservator obţine o majoritate absolută de 365 de mandate în alegerile legislative anticipate; Partidul Laburist obţine 203 mandate, SNP 48, Lib-dem 11, DUP 8 - rezultate finale

Partidul Conservator obţine o majoritate absolută de 365 de mandate în alegerile legislative anticipate; Partidul Laburist obţine 203 mandate, SNP 48, Lib-dem 11, DUP 8 - rezultate finale

Partidul Conservator (Tories) al premierului britanic în exerciţiu Boris Johnson a obţinut o majoritate absolută de 365 din cele 650 de mandate din Camera Comunelor, cu 48 mai multe faţă de scrutinul din 2017, o victorie istorică în alegerile legislative de joi, potrivit rezultatelor definitive, relatează AFP.

Vineri, 13.12.2019, 17:47

Bruxellesul vrea să-şi ”reconstruiască” relaţiile cu Londra după victoria lui Johnson în alegerile legislative anticipate

Noul comisar european însărcinat cu piaţa unică şi domeniul digital Thierry Breton a dat asigurări vineri că este necesar ca Bruxellesul să-şi ”reconstruiască” relaţiile cu Londra, mai ales în sectorul comercial, după o victorie zdrobitoare a lui Boris Johnson în alegerile legislative, care urmează că conducă la un Brexit la sfârşitul lui ianuarie, relatează AFP.

Vineri, 13.12.2019, 09:58

Trump îl felicită pe Johnson pentru ”marea” sa victorie în alegerile legislative anticipate

Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat vineri pe premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson pentru ”marea” sa victorie în alegerile legislative anticipate de joi, care deschid acum calea unui acord comercial cu Statele Unite, relatează Reuters.

Vineri, 13.12.2019, 09:50

Ultimele știri

x