Antena Căutare

Siegfried Mureşan, ales vicepreşedinte al Partidului Popular European

Europarlamentarul Siegfried Mureşan (PNL) a fost ales, joi, vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE) la Congresul Statutar al partidului care a avut loc la Zagreb.

După votul în congres, Mureşan a spus: „În mandatul meu de vicepreşedinte, voi lupta în primul rând ca Partidul Popular European să fie partidul european care contribuie decisiv la întărirea României în Uniunea Europeană”.

„Consider că trebuie să apărăm valorile europene. Apărând valorile europene în fiecare stat membru, aşa cum am făcut şi în România, îi vom avea pe oameni de partea noastră”, a declarat Siegfried Mureşan, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Un obiectiv prioritar al mandatului său va fi Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020. „Trebuie să adoptăm bugetul cât mai repede şi trebuie să adoptăm un buget adecvat priorităţilor propuse. Dacă vrem să facem mai mult pentru oameni, ne trebuie şi o finanţare pe măsură. Voi sprijini acest obiectiv şi din Parlamentul European, unde sunt vicelider al Grupului PPE responsabil pentru buget”, a mai transmis el.

PPE a câştigat ultimele patru alegeri europene. „Pentru a continua să câştigăm în viitor, trebuie să evoluăm, trebuie să ţinem pasul cu aşteptările oamenilor, inclusiv cu noile aşteptări ale tinerilor”.

Mureşan a subliniat că va lucra îndeaproape cu noul preşedinte al PPE, Donald Tusk. „Este un prieten al României, un om politic care înţelege foarte bine aşteptările poporului român de la Uniunea Europeană”, a adăugat europarlamentarul.

Aproximativ 2.000 de persoane din 40 de ţări, dintre care 719 delegaţi cu drept de vot, au fost prezenţi, miercuri şi joi, la lucrările Congresului PPE de la Zagreb.

Sursa : news.ro

Florin Roman spune că Dăncilă "minte" în declaraţia de avere, întrucât nu şi-a menţionat "colecţia de cea... Gorghiu reclamă o "campanie mizerabilă" de fake news: Echipa de campanie a Vioricăi Dăncilă dă pe surse că fem...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x