Antena Căutare

Polițist din Brașov: "Hoții de buzunare au ajuns politicieni și râd acum de noi"

După ce au fost acuzați că au intrat la adresa greșită și că au terorizat doi copii, polițiștii din Brașov au pus la dispoziția superiorilor din București imaginile descinderii din casa familiei consilierului județean PNL Andrei Kadas.

Consilierul județean PNL Andrei Kadas l-a numit ”gunoi” pe șeful Poliției Brașov, de aici conflictul a luat amploare. și a ajuns la șefii lor din București, împreună cu filmul care arată ”cum colegii noștri au făcut descinderea civilizat, liniștiți și protectori față de copii”, susțin surse din IGPR, conform Libertatea.

După ce consilierul județean PNL Andrei Kadas i-a adresat apelative jignitoare spunându-i ”gunoi” șefului Poliției Brașov, nemulțumirea polițiștilor a ajuns la șefii lor din București.

”Ele au fost făcute cu camera unuia din echipă, căci nu avem fonduri, dar oamenii știu că pot apărea astfel de situații și încearcă să se protejeze”,a explicat, conform sursei, unul dintre polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate.

„Scene de coșmar, astăzi, pentru o mamă și cei doi copii ai ei, ambii minori”, a sunat știrea Brașov TV, post unde politicianul este producător general.

„Agenţi ai trupelor speciale din Brașov au năvălit în casa în care se aflau femeia și cei mici”. Mama copiilor, fosta soție a lui Kadas, i-a acuzat de brutalitate pe polițiști. Cei mici erau foarte speriați. Am chemat Ambulanța, au făcut atac de panică. Nu sunt absurdă, înțeleg urgența, dar totuși, ce Dumnezeu, suntem oameni… intră și ne omoară, iar apoi își cer scuze. Nu au ascultat nimic. Fosta soție a consilierului județean Andrei Kadas: Politicianul însuși a apărut în fața camerelor de luat vederi, spunând: ”Să le fie rușine polițiștilor!”.

”Au sărit gardul, au sărit poarta, au dat buzna-n casă, au intrat peste fosta mea soție, cei doi minori… Copiii s-au refugiat într-o cameră, foarte speriați, băiatului i s-a făcut rău… Fluturau hârtii în mână, am înțeles, că au mandat, au mandat…”, a spus Kadas.

DIICOT a difuzat un comunicat în care a susținut că adresa a fost corectă, dar politicianul a continuat să amenințe că „vă tremură chiloții” și, într-o lungă postare pe Facebook, l-a făcut „gunoi” pe Valentin Flucuș, șeful Poliției Brașov.

Vechi partener de afaceri cu membrii clanului Alexa, cei căutați de polițiști în patru țări, inclusiv la aceste descinderi din Brașov, pentru infracțiuni informatice în SUA, Kadas susține că, în ceea ce privește intervenția de la casa familiei sale, totul a fost un abuz. Revolta din Brașov După câteva zile de tăcere, polițiștii au răbufnit și le-au amintit șefilor cine sunt cei care „ne prezintă drept brute”. „Hoții de buzunare pe care-i coboram acum 20 de ani din autobuze au ajuns ”dezvoltatori imobiliari” și politicieni și râd de noi”. Polițiștii au spus că, de fapt, asta e valabil pentru mai toată țara.

”Ce țară e asta în care clanurile au ajuns să-și bată joc de poliție? Avem filmul care dovedește că colegii noștri s-au purtat impecabil și nimeni nu spune nimic!”, au spus polițiștii în întâlnirile pe care le-au avut cu șefii poliției din Brașov. Alertată, conducerea Poliției Române a cerut imaginile filmate la descinderea de joi, din casa consilierului județean. Le-a primit. Mai mulți ofițeri le-au văzut și au rămas, conform propriilor declarații, ”stupefiați”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

ULTIMA ORĂ Marius Carașol, fostul director Transelectrica, condamnat la doi ani și opt luni de închisoare pentru falsif... Își ia bărbatul la bătaie și a ajuns celebră din cauza scandalurilor pe care le provoacă la beție...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x