Antena Căutare

Au început lucrările de conservare a Cazinoului din Constanţa. Este primul pas pentru salvarea monumentului

Lăsat cu anii în paragină, Cazinoul din Constanţa a intrat în sfârşit, în şantier. Primii muncitori au început astăzi să înlocuiască ferestrele şi să repare acoperişul, pentru ca monumentul să poată trece peste iarnă. Lucrările de conservare se vor finaliza luna viitoare, de Ziua Dobrogei.

Lăsat cu anii în paragină, Cazinoul din Constanţa a intrat în sfârşit, în şantier. Primii muncitori au început astăzi să înlocuiască ferestrele şi să repare acoperişul, pentru ca monumentul să poată trece peste iarnă. Deşi clădirea are nevoie urgentă de restaurare, toate încercările de până acum au eşuat din cauza nepăsării şi birocraţiei. Lucrările de conservare se vor finaliza luna viitoare, de Ziua Dobrogei.

Cândva un loc plin de strălucire, bijuteria arhitecturală în stil Art Nouveau e de ani întregi doar o ruină.

Prin vitraliile sparte de furtunile de pe mare, porumbeii au intrat şi şi-au făcut cuib în candelabre. Pereţii au fost roşi de mucegai până la cărămidă. Turiştii şi localnicii abia îşi amintesc de când nu i-au mai călcat pragul.

Primii vizitatori în peste un deceniu au fost muncitorii, care au venit să schimbe faţa Cazinoului.

Lucrările de conservare nu vor reda splendoarea monumentului, dar măcar vor opri degradarea. Vor fi înlocuite geamurile, curăţate jgheaburile, terasele - izolate, iar acoperişul - reparat.

Adriana Deoancă, reprezentant Primăria Constanţa: Toate aceste ferestre care, după cum observaţi, au fost sparte, vor fi date jos, se va pune un material translucid, astfel încât lumina naturală să poată să pătrundă în continuare.

Pe faleză a fost deja montat un gard, care să-i ţină la distanţă pe trecători.

Andrei Chivu, arhitect: Orice clădire veche se desface în clipa în care acoperişul este distrus. Pictura toată este practic compromisă.

Lucrările, care vor fi gata până la jumătatea lunii noiembrie, sunt realizate de o companie românească, pro bono. Este primul pas pentru salvarea simbolului Constanţei. Construit în 1910, Cazinoul are o istorie presărată de legende.

A fost locul unde bogaţii vremii îşi pierdeau averile la ruletă, iar unii chiar viaţa aruncându-se în mare. Ultimele lucrări de renovare au avut loc în anii '80.

În 2014, au fost alocaţi de la Guvern 8,5 milioane de euro pentru reparaţii. Au fost trei licitaţii, toate contestate şi, în lipsa unei legi mai dure, Cazinoul de la malul mării a ajuns o epavă.

Citește mai mult pe Observator.tv!

S-a aflat! Câți bani a dat UE pentru combaterea pestei porcine în România... Absolvenţii de Medicină care nu au reuşit să-şi ia examentul de rezidenţiat pot profesa fără probleme în Occident...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x