Antena Căutare

A vrut sa dea foc cainelui care l-a muscat, dar a incendiat tot satul!

Un prahovean a vrut sa se razbune pe cainele lui pentru ca l-a muscat, iar alta idee nu i-a venit decat sa ii dea foc bietului animal. Din fericire cainele nu a patit nimic, dar barbatul e acum pe drumuri cu toata familia: a reusit sa dea foc la casa!

Flacarile au distrus si cateva anexe din curtea unui vecin. Alte doua locuinte au fost si ele in pericol sa fie mistuite, insa pompierii au reusit sa opreasca focul la timp.

Localnicii au fost primii care au sarit in ajutor proprietarului, care era mult prea beat ca sa-si dea seama ce se intampla in jurul sau. El a fost scos din casa cuprinsa de flacari chiar de fiul sau.

Oamenii n-au avut nicio sansa in fata flacarilor. In scurt timp, s-au aprins si anexele gospodaresti din curtea unui vecin.

Flacarile ar fi cuprins alte doua locuinte daca pompierii ar mai fi intarziat cateva minute. Cinci autospeciale au fost trimise sa stinga incendiul.

Unei femei i s-a facut rau cand a vazut flacarile si a ajuns in mainile medicilor SMURD. Tot in grija medicilor a ajuns si vecinul ei de la care a pornit incendiul.

Omul risca acum sa fie acuzat de incendiere si distrugere din culpa.

Este sau nu Codrut Marta cel arestat in Republica Dominicana?... Avertizare meteorologica: CANICULA si VIJELIILE lovesc tara!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x