Antena Căutare

Cât este ajutorul de somaj în 2019: acte necesare pentru absolvenții de liceu

Ajutor de șomaj 2019. Absolvenții de liceu pot primi indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni. Iată cât este șomajul în 2019, care sunt condițiile și actele necesare pentru obținerea indemnizației de șomaj

Cât este ajutorul de somaj în 2019: acte necesare pentru absolvenții de liceu
Ajutor somaj pentru absolventi de liceu

Ajutor de șomaj 2019. Absolvenții de liceu pot primi indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni. Iată cât este șomajul în 2019, care sunt condițiile și actele necesare pentru obținerea indemnizației de șomaj

Pentru a primi ajutor de șomaj, tinerii absolvenți, în vârstă de minimum 16 ani, trebuie să se înregistreze la agenția de ocupare a forței de muncă din raza căreia își au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii.

Indemnizația de șomaj pentru absolvenți de liceu reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare și se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării.

Nu beneficiază de indemnizație de șomaj sau ajutor de șomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

De asemenea, nu beneficiază de indemnizație de șomaj sau ajutor de șomaj absolvenții care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învățământ.

Ajutor de șomaj 2019. Condiții pentru obținerea indemnizației de șomaj

  • solicitantul are minimum 16 ani și este în căutarea unui loc de muncă
  • starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice îl fac apt pentru prestarea unei munci
  • nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;
  • este disponibil să înceapa lucrul în perioada imediat următoare, daca s-ar gasi un loc de muncă.

Acte necesare pentru obținerea ajutorului de șomaj

  • actul de identitate, în original şi copie;
  • actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
  • adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.
  • acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că persoana nu realizează venituri sau că realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare

Indemnizație de șomaj 2019. Cât este șomajul în 2019

Indicatorul social de referință (ISR) reprezintă o unitate pe baza căreia sunt determinate beneficiile sociale acordate din bugetul de stat, cum este și cazul indemnizației de șomaj.

În 2019, ISR este de 500 de lei. Așadar, pentru absolvenții de liceu, ajutorul de șomaj în 2019 este de 250 de lei și se acordă timp de șase luni.

Calcul indemnizație de șomaj 2019

Valoarea indemnizației de șomaj depinde de stagiul de cotizare, astfel:

  • 75% din valoarea ISR (adică 375 de lei), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
  • 75% din valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare:

-3%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani;

-5%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani;

-7%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani;

-10%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.

Dăncilă, despre Sorina, fetița din Baia de Aramă: Este important să luăm toate măsurile astfel încât să o ajutăm... Codul Muncii va fi modificat! Românii vor lucra și o zi din weekend, ca pe timpul lui Ceaușescu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x