Antena Căutare

Se cer măsuri noi, după prima zi de relaxare! Ce greșeală uriașă au făcut românii? Alexandru Rafila: „Sunt îngrijorat. Trebuie să venim cu soluții”

Străzile au fost pline de oameni în prima zi a stării de alertă. Era și normal, „după două luni de izolare”, spune profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), însă un detaliu nu poate fi ignorat. Rafila cere măsuri noi, cât mai repede!

Se cer măsuri noi, după prima zi de relaxare | Profimedia

Profesorul Alexandru Rafila s-a răzgândit cu privire larestricțiile impuse pe timpul stării de alertă, chiar din prima zi de relaxare în România, după ce a văzut grupuri de 10-12 persoane care socializau, pe stradă, fără a respecta distanța.

„Erau oameni adunaţi în grupuri de 10, 12, beau suc pe capota maşinii, stăteau de vorbă, socializau.

O terasă nu este doar un loc unde te duci să mănânci sau să bei. Este un loc care face parte din viaţa socială. Şi atunci cred – asta este opinia mea – că trebuie să ţii cont de următorul lucru: mai bine am o activitate pe terase reglementată, care reduce la maximum posibil riscul– nu exclude, nu putem să excludem riscul de transmitere – decât să am o situaţie nereglementată care creşte riscul”, a spus el.

Citește și:

Articolul continuă după reclamă

„Trebuie să n gândim că trebuie să oferi oamenilor ceva, ca să poată să desfăşoare o viaţă socială apropiată de normal. Şi atunci sigur că unele terase se vor deschide, altele nu, pentru că nu vor putea să respecte reglementările. Ele nu trebuie să fie draconice, dar trebuie să fie suficiente pentru a reduce riscul. Cred că această gândire trebuie aplicată şi pentru alte tipuri de servicii şi alte tipuri de activităţi”, a adăugat Rafila.

Citește și:

„Eu acum, văzând câtă lume e afară şi cum stau oamenii şi că sunt relaxaţi – şi e foarte bine că sunt aşa, că sunt după două luni de retragere în casă, cu activitate redusă – dar haideţi să ne gândim, măcar în săptămnile următoare să venim şi cu soluţii, pentru că altfel, văzând câtă lume e pe stradă, eu sunt destul de îngrijorat în ce priveşte transmiterea bolii”, a mai spus Rafila.

Citește și:

„Trebuie foarte mult echilibru şi cine ia decizia s-o ia în cunoştinţă de cauză, să şi-o asume, noi ajutăm cât putem, dacă ni se cere punctul de vedere. Şi dacă ni se cere, să se ţină cont nu într-un mod foarte selectiv, adică dacă punctul meu de vedere vine în consonanţă cu dorinţele sau cu aprecierea cuiva este bun, dacă nu, chiar dacă este fundamentat ştiinţific, nu este luat în consideraţie”, a explicat Alexandru Rafila.

S-a prăbușit cu parapanta, în prima seară de relaxare a măsurilor! Rudele sale, martorii cumplitului accident: „A avut m... COVID-19 a reapărut! Primul caz de coronavirus, într-un județ cu zero îmbolnăviri în ultimele două săptămâni. Care este...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week SS’27: cinci zile în care moda intră în dialog cu arta, cultura și orașul
(P) Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week SS’27: cinci zile în care moda intră în dialog cu arta, cultura și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x