Antena Căutare

ANAF a mărit plafonul datoriilor contribuabililor. De la ce sumă ți se publică numele pe internet

ANAF a majorat cuantumul minim al datoriilor la buget care vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei în 30 aprilie.

ANAF a majorat cuantumul minim al datoriilor la buget care vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei în 30 aprilie.

Astfel, pentru persoane fizice plafonul a fost ridicat la 1500 lei, de la 100 lei cât fusese stabilit anterior.

În cazul marilor contribuabili, plafonul a fost ridicat la 100.000 lei, la contribuabilii mijlocii la 50.000 lei, iar în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoane fizice care au obligaţii fiscale restante aferente activităţilor economice desfăşurate independent sau profesiilor liberale limita a fost stabilită la 10.000 lei, a anunţat ANAF.

Instituţia anunţase anterior, în februarie, ca va publica numele persoanelor fizice care au obligaţii fiscale de plată restante de peste 100 de lei, vizând îmbunătăţirea colectării taxelor.

În perioada următoare, contribuabilii ale căror restanţe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conţinând cuantumul datoriilor pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situaţiei fiscale.

Ministerul Educaţiei a făcut anunțul oficial. Evaluarea Națională olimpicilor va avea loc între 7 și 9 iunie!... Cod portocaliu de inundații pe afluenți ai râului Olt de pe raza județelor Brașov și Olt...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x