Antena Căutare

Anunț important pentru bucureșteni! Două stații de metrou de pe Magistrala 4, date în folosință începând cu 2017

Staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti de pe Magistrala 4 ar putea fi date în folosinţă în primul trimestru din 2017, în acest moment fiind finalizate toate lucrările, cu excepţia celor privind detecţia şi alarmarea la incendiu, anunţă Metrorex.

Anunț important pentru bucureșteni! Două stații de metrou de pe Magistrala 4, date în folosință începând cu 2017
| news.ro

Staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti de pe Magistrala 4 ar putea fi date în folosinţă în primul trimestru din 2017, în acest moment fiind finalizate toate lucrările, cu excepţia celor privind detecţia şi alarmarea la incendiu, anunţă Metrorex.

Verificările în vederea recepţiei celor două noi staţii de metrou, situate în partea de nord a Capitalei, au demarat, potrivit Metrorex, la începutul lunii decembrie.

"Concluziile comisiilor de specialitate care au verificat lucrările au evidenţiat finalizarea tuturor lucrărilor de arhitectură, finisaje, lifturi şi escalatoare, cale de rulare, instalaţii electrice şi sanitare, instalaţii PSI, instalaţii de ventilaţie, telefonie şi ceasoficare, acestea fiind în deplină stare de funcţionare, astfel încât probele tehnologice aferente instalaţiilor, precum şi ale circulaţiei trenurilor să poată fi efectuate", arată reprezentanţii Metrorex.

Ei precizează că, în acest moment, au rămas de finalizat o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, iar în perioada următoare testele vor continua.

"Întrucât, la acest moment, nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, astfel încât să fie asigurate în totalitate condiţiile de siguranţă şi confort a călătorilor, în perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem şi de circulaţie a trenurilor, precum şi continuarea lucrărilor nefinalizate pentru a putea fi create condiţiile de punere în funcţiune cu călători cât mai repede posibil (estimat în primul trimestru al anului 2017)", mai anunţă Metrorex.

Staţiile Laminorului şi Străuleşti sunt aferente secţiunii Parc Bazilescu - Străuleşti din Magistrala 4 de metrou, în lungime de 2,1 kilometri.

Aşa va fi VREMEA de Crăciun! Meteorologii au anunţat dacă vom avea sau nu zăpadă... În așteptarea lui Moș Crăciun, cu sania? Cum va fi vremea de sărbători, când și unde va ninge...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x