Antena Căutare

EXCLUSIV! Detalii şocante în cazul morţii lui Lică Nunweiller. Familia acuză clinica privată de neglijenţă

Noi acuzaţii grave apar împotriva clinicii unde a murit o legendă a fotbalului nostru. Nu doar fiica lui Lică Nunweiller vorbeşte despre neregulile grave de acolo. Acuzaţiile sunt susţinute şi de foştii angajaţi, care îşi amintesc cu groază că erau obligaţi să folosească pungi alimentare şi aceeaşi seringă la mai mulţi pacienţi. Reprezentanţii clinicii neagă tot într-un comunicat trimis de avocat.

Noi acuzaţii grave apar împotriva clinicii unde a murit o legendă a fotbalului nostru. Nu doar fiica lui Lică Nunweiller vorbeşte despre neregulile grave de acolo. Acuzaţiile sunt susţinute şi de foştii angajaţi, care îşi amintesc cu groază că erau obligaţi să folosească pungi alimentare şi aceeaşi seringă la mai mulţi pacienţi. Reprezentanţii clinicii neagă tot într-un comunicat trimis de avocat.

Lică Nunweiller a fost internat într-o clinică privată şi a murit cu zile, spune fiica sa. Iar acum, tot mai multe voci acuză.

"În ultima vreme, se dădeau foarte puţine seringi; trei, patru maxim cinci pe pavilion, la 30 de pacienţi. Totul stătea sub semnul economiei. Nu aveam voie să dăm prea multe rufe la spălat", spune o fostă angajată.

Femeia îşi aminteşte cu groază cum, timp de câţiva ani cât a lucrat la clinică, era obligată să "respecte" anumite reguli care puneau, în permanenţă, viaţa pacienţilor în pericol.

"Mănuşile erau mănuşi de alimentară, din pungă de plastic. Nu erau de ajuns. Nefiind de ajuns, vă daţi seama că le foloseam, le refoloseam, le uscam pe calorifer sau ni le procuram fiecare de unde puteam. Au fost şi cazuri de TBC. Toţi pacienţii sunt curăţati cu acelaşi burete şi acelaşi lighean, văzut de mine", mai povesteşte femeia.

Iar lista neregulilor e lungă.

"Se făcea economie la pampers. Ei trebuiau să fie umpliţi la maximum, altfel nu putea să fie schimbat pacientul. Dacă consumam prea mulţi pamperşi riscam să fie imputaţi nouă, personalului. (Unul dintre pacienţi) avea la spate, de la urină, de la pamaperşi, două răni destul de mari. Ajunsese aproape la os una dintre ele. Tot timpul venea chirurgul din afara clinicii şi tot taia partea necrozată."

De la nereguli până la moarte e un pas, acuză acum familia marelui fotbalist.

În două luni, Lică Nunweiller s-a stins sub ochii fiicei lui care acum nu îşi explică cum de bacteria fatală nu a fost depistată la timp. Iar acuzaţii de moarte vin şi de la alţii.

Reprezentancii clinicii nu au vrut să comenteze, în faţa camerei, acuzaţiile aduse. Într-un comunicat spun însă că în urma controalelor făcute de către organele abilitate, toate acuzaţiile Mihaelei Nunweiller au fost infirmate.

Vine iarna peste noi! Jumătate de ţară va fi acoperită de zăpadă... O nouă campanie anticorupţie! Elevii vor învăţa cum să NU dea şpagă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x