Antena Căutare

Brăila: Familiile vor primi câte 1.000 de lei la naşterea primilor doi copii

Consiliul Local Municipal Brăila a aprobat acordarea unui stimulent de 1000 de lei familiilor pentru primii doi copii, încercând astfel să încurajeze natalitatea. Vor primi aceşti bani doar brăilenii care nu au datorii la bugetul local.

Proiectul a fost aprobat în şedinţa Consiliului Local Municipal Brăila, la iniţiativa unui consilier care a propus acordarea unui stimulent de 2000 de lei familiilor, la primul şi la al doilea copil. Proiectul a fost însă aprobat într-o altă formă, aceea ca familiile să primească doar 1000 de lei pentru primii doi copii născuţi.

Astfel, familiile vor primi la naşterea primilor doi copii câte un stimulent de 1000 de lei. Banii se acordă de la bugetul local, prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila. Numai că pentru a beneficia de această sumă, tinerii părinţi trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care se numără şi plata la zi a taxelor şi impozitelor locale. În cazul gemenilor sau tripleţilor, stimulentul se va acorda pentru fiecare copil în parte.Termenul de depunere al solicitării este de o lună de la data naşterii copilului. Ambii părinţi trebuie să aibă domiciliul stabilit în municipiul Brăila, cu cel puţin 6 luni înainte de data naşterii copilului.

Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nu se aplică retroactiv, ci va produce efecte odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial.

”A fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru primele două naşteri. Condiţiile pentru acordarea stimulentului în valoare de 1.000 de lei sunt următoarele: se va acorda doar pentru primele două naşteri; în cazul naşterilor gemelare sau de multipleţi se va acorda pentru fiecare copil; ambii părinţi trebuie să aibă domiciliul în Municipiul Brăila stabilit cu cel puţin 6 luni înainte de data naşterii; să nu aibă datorii la bugetul local; cererea se va depune în cel mult o lună de la data naşterii. Am susţinut proiectul iniţiat de doamna consilier Rădulescu şi după discuţiile cu Direcţia Finanţelor Publice Locale am demarat procedura de aprobare. Primăria Municipiului Brăila va avea întotdeauna bani pentru copii. Stimulentul se va acorda după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al Municipiului Brăila”, a declarat primarul Brăilei Marian Dragomir.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Orban: După 15 mai vom păstra doar anumite restricţii pentru deplasarea în afara localităţii... Medic dermatolog: REȚETĂ de dezinfectant pentru acasă, este ieftin! Află care sunt ingredientele - Video...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 9 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de 7,59 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile de duminică
Rezultate Loto, 9 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de 7,59 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 9 iulie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 9 iulie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert Redactia.ro
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x