Antena Căutare

Canicula transforma apartamentele in cuptoare: 50 de grade Celsius, la ultimul etaj

Afara e cuptor, aproape 100 de grade Celsius fiind inregistrate la nivelul asfaltului. Dar nici in case nu se mai poate sta, fara ventilatoare sau aer conditionat, o camera cu termoviziune aratand nu mai putin de 50 de grade in camera unui apartament situat la ultimul etaj al unui bloc.

Toata Romania incearca sa se ascunda de caldura. Unii pun staniol in geamuri, altii jaluze, dar de cele mai multe ori, nimic nu stinge dogoarea din casa. Doar ventilatoarele reusesc sa mai miste putin aerul, singura solutie viabila fiind aparatele de aer conditionat. Insa, din cauza caldurii extreme, aceste aparate consuma enorm pentru a reduce temperatura intr-o camera la o valoare acceptabila, de 24-25 de grade Celsius.

Prin urmare, strandurile raman pline si dupa miezul noptii, in parcuri aproape toate bancile sunt ocupate, iar telefoanele la ambulanta suna continuu.

Peste 6.600 de apeluri la salvare

Potrivit Ministerului Sanatatii, peste 6.600 de persoane au solicitat serviciile de ambulanta in ultimele 24 de ore, 158 dintre acestea avand nevoie de ingrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, care le-au provocat lipotimii si deshidratari, informeaza Ministerul Sanatatii. Din fericire insa, conform raportarilor centralizate prin Centrul operativ pentru situatii de urgenta (COSU), tot in ultimele 24 de ore, nu au fost inregistrate decese din cauza caniculei.

Pentru prevenirea incidentelor in aceasta perioada cu temperaturi extreme, Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa asculte sfaturile medicilor si sa evite, pe cat posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11.00 si 18.00. In perioadele de canicula, sunt recomandate consumul de lichide (intre 1,5 si doi litri pe zi) si de fructe si legume proaspete, precum si imbracamintea lejera, din fibre naturale, de culori deschise.

Sute de sanctiuni pentru neprotejarea salariatilor de canicula

Aproape 500 de angajatori au fost verificati, in perioada 2- 7 iulie, de inspectorii de munca, pentru a se vedea daca asigura protectie salariatilor in zilele caniculare, inspectorii de munca aplicand 276 sanctiuni contraventionale, dintre care noua amenzi in valoare de 32.500 lei, informeaza Inspaectia Muncii (IM).

"S-au constatat 285 de deficiente si s-au dispus 326 de masuri pentru remedierea acestora, cu termene clare de finalizare. Inspectorii de munca au descoperit si au aplicat sanctiuni angajatorilor care nu au asigurau conditiile de microclimat la locul de munca, nu au prezentat evaluarea riscurilor legate de expunerea la temperaturi extreme si nu trecusera in instructiunile proprii masurile legale cu privire la canicula", se arata intr-un comunicat al IM.

Masurile dispuse de catre inspectorii de munca au fost si pentru nerespectarea masurilor minimale pentru ameliorarea conditiilor de munca si pentru mentinerea starii de sanatate a lucratorilor, adica reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice, asigurarea ventilatiei la locurile de munca, asigurarea apei minerale si a dusurilor.
Astfel, aproape jumatate dintre angajatori nu luasera masuri pentru prevenirea imbolnavirilor determinate de munca in conditii de temperaturi extreme, examenul medical, stipularea in fisele de aptitudini ale lucratorilor daca au sau nu contraindicatii legate de temperaturi extreme, masuri de prim ajutor sau transport a persoanelor afectate.

Scandal ca la usa cortului, pentru o jumatate de metru de pamant!... Furtunile au facut ravagii in mai multe zone din tara...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x