Live acumChefi la cuţite
Prime Time 20:00Chefi la cuţite

„Nu vreau să plec la moarte! Vreau să salvez, dar nu cu mâinile goale! Ne umplem de sânge!”. O eroină din România, în lupta cu COVID-19, furioasă! VIDEO

O asistentă medicală din România a transmis un mesaj sfâșietor, explicând că ea și colegii ei nu au echipamentele necesare pentru lupta împotriva noului coronavirus (COVID-19) și că ar vrea să salveze vieți, fără să riște să moară.

„Nu vreau să ajung în situaţia în care să pot pleca capul şi să spun că plec la moarte! Nu vreau să plec la moarte! Vreau să salvez, dar nu cu mâinile goale!

Nu avem echipamente, nu avem! Avem halate de unică folosinţă, nu ai ce să faci cu un halat de unică folosinţă. Nu ai ce să faci cu ăla când îţi vine o metroragie abundentă. Te umpli de sânge! N-ai ce să faci cu mănuşile de unică folosinţă când ţi se pot rupe în orice moment!

Nu avem ochelari de protecţie, nu avem viziere, vorbim de secţiile care sunt chirurgicale, care luăm contact cu sângele”, a spus asistenta medicală.

Eroina a adăugat că nu a dormit timp de 48 de ore, pentru că vrea „să facă bine”, să lupte pentru pacienți.

„Nu dorm de 48 de ore, dar nu dorm pentru că îmi doresc să fie bine, să facem bine. Ni se cere, dar nu ni se dă. Biblia spune cere şi ţi se va da, dar noi cerem şi nu ni se dă, noi batem şi avem uşile închise, noi sunăm şi avem telefoane închise”, a mai spus asistenta medicală.

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro