Antena Căutare

Biserica ia noi măsuri, în lupta cu pandemia de coronavirus! Cum vor mai putea românii să dea pomelnice

Biserica ia măsuri speciale, fără precedent, în lupta cu pandemia de coronavirus. Pe lângă slujbele care se desfăşoară în aer liber, de acum acatistele ajung la preot fără ca enoriaşii să fie nevoiţi să meargă la biserică.

Reprezentanţii Mănăstirii Putna au anunţat, spre exemplu, că pomelnicele citite la slujbă pot fi transmise pe Internet.

Conducerea mănăstirii a luat decizia inclusiv ca toate slujbele de sfântul Maslu care se organizează pe parcursul acestei săptămâni să fie organizate în curtea lăcașului de cult și i-a rugat pe oameni să păstreze distanţa între ei şi să nu se aglomereze în faţa preoţilor.

Oricine poate asista la slujbe online şi poate trimite pomelnice la biserică, din orice colţ al lumii.

„Toate slujbele de sfântul Maslu se transmit pe Facebook şi a fost scris acolo cei care simt că sunt bolnavi aşa pot să trimită pomelnic care va fi pomenit. Bineinţeles şi oricine din alta parte a ţării sau români din afara ţării au trimis în comentarii pe pagina de Facebook care sunt pomenite pentru că e un moment în care trebuie să înteţim orice fel de efort pentru a sprijini aproapele nostru în acest moment”, a spus preotul Dosoftei Dijmărescu, de la Mănăstirea Putna.

Transmiterea slujbei pe Internet şi acatistele transmise online nu sunt privite cu ochi buni de toţi credincioşii.

Toate spaţiile publice din mănăstire au fost dotate deja cu dozatoare de dezinfectant, iar suprafeţele sunt curăţate constant de către călugări.

Primăria Sectorului 4 are două autospeciale pentru ridicarea deşeurilor de la persoanele aflate în carantină sau în izol... „Vream acasă! Vream acasă! Rușine!”. Imagini înfiorătoare! Cum au fost filmați cei 3.500 de români blocați la granița Un...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x