Antena Căutare

Localnicii din mediul rural, furioși după ce li s-au închis crâșmele din sat: ''Îmi iau o bere, pot să o beau în șanț asta e, nu e o măsura bună!''

Măsura închiderii barurilor, cafenelelor şi restaurantelor anunţată de ministrul de Interne este luată în derizoriu în mediul rural. Dacă patronii din marile oraşe şi-au pus lacăt pe localuri, în multe localităţi decizia autoritătilor a trecut neobservată. În ciuda pandemiei, localurile nu duc deloc lipsă de clienţi.

Măsurile împotriva Covid19, ignorate

În plină pandemie de coronavirus, cârciumele din multe localități își așteaptă cu porțile deschise clienții. Asta deși, în această perioadă, activitatea lor este strict interzisă.

Citește și:

"Noi nu cântăm la balcoane, numărăm morții în sicrie. Aprindem lumânări în fața ferestrelor, ca ultim rămas-bun!" Mărturia dramatică a unei femei din Italia

Dacă decizia închiderii barurilor va fi în cele din urmă respectată, localnicii s-au gândit la măsuri provizorii pentru a-și menține stilul de viață, notează Antena 3.

''Îmi iau o bere, pot să o beau în șanț asta e, nu e o măsura bună. Cum să fie bună, nu are cum să fie bună, noi nu suntem bolnavi!'', a spus un localnic revoltat.

Noi măsuri drastice în România. Se închid restaurantele

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat lista de măsuri luate după decretarea stării de urgenţă de către preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferinţe susţine la sediul M.A.I.

Marcel Vela:

Se suspendă activitatea de servire şi consum a produselor alimentare, băutirolor, restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice. Este permisă organizarea de către aceste firme a activităţii de comercializare a alimentelor şi băturilor care nu presupun rămânerea clienţilor în aceste localuri.

Observator Update, 19 martie, ora 11:00: Pedepse dure pentru încălcarea izolării... Asistenta medicală care a îngrijit primul pacient infectat cu coronavirus din Alba, mărturisiri emoționante: ”Poate așa ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x