Antena Căutare

Cum organizăm un buget lunar perfect

Planificarea unui buget lunar sau săptămânal pare, la o primă vedere, o treabă ușoară și la îndemâna oricui. Doar cei care încearcă își dau seama cât de complicat este, de fapt, să îți pui ordine în finanțele personale și să încerci să organizezi veniturile în așa fel încât să ai câțiva bani rămași la sfârșitul lunii pentru a-i pune în contul de economii.

Cum organizăm un buget lunar perfect

Primul pas în alcătuirea unui buget este calcularea diferenței dintre venituri și cheltuieli. Dacă aceasta este mai mică sau egală cu zero, trebuie să puneți la cale o strategie prin care fie câștigați mai mulți bani, fie cheltuiți mai puțin. Din fericire, există o mulțime de strategii care vă pot ajuta în acest sens pe site-urile cu sfaturi de budgeting și finanțe personale.

Având în vedere faptul că două luni nu au cum să fie la fel din punct de vedere al finanțelor, încercați inițial să faceți o împărțire procentuală aproximativă a veniturilor pentru a pune totuși o limită cheltuielilor din fiecare categorie. De exemplu, o schemă potrivită oricui poate fi următoarea:

  • Cheltuieli cu casa (chirie, rată) – 35-45% din venituri
  • Facturi – 8-15%
  • Cheltuieli alimentare – 10-20%
  • Transport (abonamente transport public sau cheltuieli cu mașina personală) – 10-15%
  • Datorii (altele decât rata pentru locuință) – 20%
  • Economii – 5-10%
  • Distracție și alte cheltuieli – 5-10%

Evident, aceste categorii sunt orientative, dumneavoastră putând să vă organizați propria împărțire după nevoile personale. De asemenea, procentele alocate cheltuielilor respective pot fi modificate după bunul plac. Cea mai importantă categorie dintre cele menționate este cea a economiilor. Fie că reușiți să puneți de-o parte 10% din venituri sau doar 1%, este bine să faceți din asta un obicei periodic de care să vă țineți indiferent de celelalte cheltuieli din viața dumneavoastră.

Articolul continuă după reclamă

În cazul în care vă aflați într-o situație financiară care nu vă permite să vă organizați un buget lunar corespunzător din cauza unui impas de moment, puteți apela la un împrumut rapid de pe site-ul https://www.17bankow.com/kalkulator-kredytowy care vă va permite să vă rezolvați problema pe moment și vă va da răgazul de care aveți nevoie pentru a vă pune ordine în finanțele personale. Un împrumut rapid este o soluție de moment și poate fi accesat foarte ușor chiar și online. Sumele care pot fi împrumutate nu sunt la fel de mari precum cele oferite de băncile tradiționale, dar acest dezavantaj este compensat de rapiditatea acordării împrumutului și de flexibilitatea returnării banilor.

Budgetingul poate fi dificil mai ales pentru cei care nu au o educație financiară corespunzătoare sau pentru cei aflați la început de drum. Din fericire, există numeroase resurse gratuite disponibile online. Fie că apelați la o aplicație specializată sau la metoda „plicurilor” sau a „borcanelor”, partea cea mai dificilă este stabilirea categoriilor principale în care să vă împărțiți veniturile. De asemenea, trebuie să acordați o atenție deosebită datoriilor și contului de economii. Dacă au trecut deja câteva luni de la înființarea unui plan de budgeting corespunzător, puteți trece la nivelul următor care constă în găsirea unor strategii prolifice de reducere a cheltuielilor sau, de ce nu, de creștere a veniturilor.

Mare atenţie dacă petreceţi la munte zilele acestea! Turiștii pot plăti dublul sejurului dacă încalcă aceste reguli... Superstiții 1 ianuarie. Ce nu trebuie să faci, sub nicio formă, în prima zi a anului pentru a avea noroc pe toate planur...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x