Antena Căutare

Cum supravietuiești primului an de facultate. Ghid pentru proaspeții studenți

A rămas mai puțin de o lună până la începerea noului an universitar. Pe lângă clasica luptă pe locurile de cazare de la stat, proaspeții studenți se află în fața unei încercări grele. Pleacă de acasă, trebuie să se organizeze și să se descurce singuri, să-și organizeze bugetul și facă față tuturor provocărilor pe care le presupune viața într-un centru universitar mare.

A rămas mai puțin de o lună până la începerea noului an universitar. Pe lângă clasica luptă pe locurile de cazare de la stat, proaspeții studenți se află în fața unei încercări grele. Pleacă de acasă, trebuie să se organizeze și să se descurce singuri, să-și organizeze bugetul și facă față tuturor provocărilor pe care le presupune viața într-un centru universitar mare.

Dacă te afli în această situație, îți dezvăluim în continuare cele 10 strategii prin care poți trece cu bine peste primul an de facultate:

1. Totul începe cu un loc sigur de cazare

Nu întâmplător aminteam mai devreme de lupta pe locurile de cazare de la stat. Potrivit unei informări date publicității de Ministerul Educației, în luna iulie a acestui an, capacitatea de cazare în căminele de stat din România este de 107.682 de locuri. Dintre acestea, 35.178 se afla în București. Asta în condițiile în care, se arată într-un raport al Institutului Național de Statistică, în România studiază peste 410.000 de studenți, cea mai mare concentrare fiind în București, Iași, Cluj și Timiș. Dintre aceștia, aproape 130.000 se vor îndrepta spre Capitala în nici trei săptămâni.

Statisticile de mai sus sunt motiv real de îngrijorare la fiecare început de an universitar. Dacă totuși ești printre norocoșii care, după o luptă acerbă și stat la cozi umilitoare și lungi, prind un loc la stat, veștile proaste nu se opresc aici. Potrivit unui reportaj făcut anul trecut de adevarul.ro, sunt șanse mari să fii coleg de cameră cu gândacii sau victimă sigură pentru hoți.

„Nu putem avea tineri absolvenți la standarde europene care stau în cămine sub nivelul cerințelor UE“, atrage atenția, în acest context, omul de afaceri Liviu Tudor și unul dintre antreprenorii români care s-au implicat în rezolvarea crizei locurilor de cazare din cămine. Din această frustrare a luat naștere ideea construirii celui mare mare campus studențesc privat din țara noastră, ridicat chiar în Regie.

„Noi am încercat ca în fiecare an să adăugăm facilități noi - o bibliotecă, un spațiu expozițional, Art Cafe - iar proiect de viitor este un teren multifuncțional de sport și piscină. Va fi și o pistă de alergare - nu este un simplu teren multifuncțional - va fi un areal“, își explică strategia omul de afaceri. Dacă ești curios să vezi cum arată un campus construit la standarde occidentale, găsești aici mai multe poze.

2. Managementul timpului este o artă care trebuie învățată

Este foarte important să înveți să-ți organizezi eficient timpul încă din facultate. Va fi o lecție importantă, pe care să o pui în aplicare în fiecare zi, pentru tot restul vieții. Mai ales că vor veni momente în care vei fi nevoit să te împarți între un job solicitant și familie, în același timp încercând să găsești câteva clipe doar pentru tine.

În primul an de facultate, mai ales, organizarea timpului este foarte importantă. Trebuie să lași loc și distracției, însă nu poți rămâne în urmă nici cu sarcinile legate de cursurile de la facultate. Iar dacă vrei și niște bani de buzunar în plus față de cei primiți de acasă, vei fi nevoit să găsești timp în program și pentru un job part-time. Cât de bine reușești să îndeplinești toate aceste sarcini, depinde numai de tine.

3. Nu te teme să ieși din zona de confort

A părăsi casa părinților este o schimbare majoră pentru oricine. Este un moment încărcat de emoții pozitive, dar și unul foarte înspăimântător. Nu te izola, încearcă să te bucuri de experiența de student, descoperă hobby-uri și oameni noi. În studenție se clădesc cele mai frumoase prietenii și relații. Este locul de unde vei rămâne cu cele mai frumoase amintiri, dacă înveți să profiți de toate șansele care ți se aștern în drum.

4. Nu te teme să ceri ajutor

Toți colegii tăi au fost boboci la un moment dat și cu siguranță nu ești singurul student abia intrat la facultate care are nevoie de ajutor. Așa că nu te lăsa intimidat de experiența și cunoștințele celor mai mari ca tine și învață, mai degrabă, cum să profiți de ele. Te vei pierde în drum spre clase, vei da peste secretare ca nu vor să-ți explice nici cea mai simplă procedură, vei încurca clădirile între ele. Nu te teme niciodată să ceri ajutorul colegilor sau chiar al profesorilor. Vei fi plăcut surprins să-ți faci și niște prieteni noi în acest proces.

5. Aici vei descoperi cine ești. Este un proces de durată, nu dispera

Una dintre cele mai importante lecții pe care le vei învăța în anii de studenție este cine ești cu adevărat. Dacă nu ești sigur ce vrei să faci după ce termini facultatea, de exemplu, nu intra în panică. Nu ești singurul. Încearcă să te înscrii la cât mai multe cursuri facultative și descoperă în acest fel ce te atrage cel mai mult. Apoi, marile centre universitare oferă nenumărate posibilități de formare profesională și în afara porților facultății. De la cursuri de limbi străine, la ateliere de actorie sau desen, oferta este practic nelimitată.

6. Nu uita că cele mai importante experiențe vin din explorarea oportunităților

Cele mai frumoase amintiri se nasc din explorarea tuturor oportunităților pe care viața ți le așterne în cale. Profită de toate acestea. Ți se dă șansa să studiezi câteva luni în Europa? Nu sta pe gânduri prea mult! Îți propune un prieten un internship în cadrul unei firme cu renume? Acceptă, pentru că este o experiență care îți va îmbogăți CV-ul și o șansă în plus în fața unui alt candidat, atunci când vei vrea să pătrunzi pe piața muncii.

7. Implică-te

Descoperă nevoile comunității în care ai intrat și implică-te în rezolvarea acestora. Voluntariatul este cea mai simplă cale prin care poți face asta. Vei cunoaște oameni noi și îți vei face o mulțime de relații care te pot ajuta pe viitor. Nu în ultimul rând, vei adăuga încă un rând important la CV-ul tău.

8. Folosește-te de toate resursele

Campusurile universităților au resurse nelimitate - fie că vorbim de librării cu mii de volume, laboratoare, baze de date, profesori, asistenți sau chiar colegi mai mari. Folosește-te de toate acestea și nu pierde nicio oportunitate de a-ți îmbogăți cunoștințele.

9. Învață cum să te organizezi și cum să pui pe primul loc lucrurile importante pe care le ai de făcut

Tehnicile de organizare sunt la fel de importante precum tehnicile de management al timpului, despre care vorbeam la începutul articolului. Și se află în strânsă legătură. Vei avea de navigat printre cursuri, organizații studențești la care vei adera, cunoștințe vechi care au ajuns în același centru universitar și prietenii noi pe care îi câștigi pe drum. Poate îți dorești o seară în oraș cu prietenii, însă, înainte să ieși pe ușă, asigură-te că ești la zi cu toate lecturile și temele de seminar.

10. Nu uita să te bucuri de viața de student

Da, trebuie să înveți, însă trebuie și să te destinzi. Sunt cei mai frumoși ani din viața ta, așa că profită din plin de ei. Nu lăsa momentele importante să treacă pe lângă tine, ieși din zona de confort și bucură-te din plin de tot ce înseamnă viață într-un mare centru universitar. Chiar dacă la sfârșitul anului rămâi cu o restanță pe toamnă.

Așadar, viața de student este frumoasă, dar vine la pachet și cu provocări. Cum le faci față și cât de bine reușești să te organizezi în acești ani îți vor defini practic întreaga viață. Profită din plin de oportunitățile care ți se aștern în cale și succesul nu va întârzia să apară.

Sursă foto: Shutterstock.com

Horoscopul săptămânii 18-24 septembrie 2017. Vești bune pentru toate zodiile... ULTIMA ORĂ. Hoții care au jefuit-o pe Mioara Roman au fost prinși. Cine erau tinerii care au pătruns în locuința femeii!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x