Antena Căutare

DDA: Cei care nu depun la timp declaratiile nu vor fi penalizati!

Persoanele care nu reusesc sa depuna la timp declaratiile nu vor fi penalizate, aceste documente putand fi depuse in toata aceasta saptamana, iar neconcordantele care se pot ivi pot fi refacute, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Mihai Seitan. Potrivit legii, astazi este ultima zi pentru depunerea acestor declaratii si plata impozitului.

"Dupa ce sistemul se va pune la punct, atunci se vor aplica penalitati, daca se va dovedi reaua-credinta. Este normal ca oamenii sa invete (ce au de facut - n.r.), sa invete si cei care lucreaza cu ei", a spus ministrul, adaugand ca este falsa toata aceasta "isterie".

Seitan a precizat ca, de zece ani, in perioada 24 - 25 a fiecarei luni, este aglomeratie mare la casele de pensii si la agentiile somaj.

Ministrul a precizat ca "lucrurile au fost puse la punct si sunt tinute sub control", programele de lucru fiind prelungite pana la ora 18.00 - 19.00.

"S-a speriat lumea ca se vor plati amenzi daca nu depun azi (miercuri - n.r.) declaratiile. Se pot depune declaratiile toata aceasta saptamana, probabil si saptamana viitoare", a completat Mihai Seitan.

Sursa: Jurnalul National

Ancheta la Giulesti: Firul aparatului de aer conditionat a fost "innadit" pentru ca nu ajungea la priza... Editorial: Maternitatea Giulesti, o tragedie, doua unghiuri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x