Căutare Live

De ce trecem pe sub masă la biserică în Vinerea Mare. Tradiția pe care creștinii o păstrează în fiecare an înainte de Paște

În săptămâna mare, cu doar câteva zile înainte de a sărbători Paștele, creștinii merg la slujbe la biserică, slujbe ce se numesc denii. O altă tradiție specifică acestei perioade din an este trecerea pe sub masă în Vinerea Mare.

În săptămâna mare, cu doar câteva zile înainte de a sărbători Paștele, creștinii merg la slujbe la biserică, slujbe ce se numesc denii. O altă tradiție specifică acestei perioade din an este trecerea pe sub masă în Vinerea Mare.

Shutterstock

În Vinerea Mare, din moși strămoși, se păstrează tradiția trecutului pe sub masă. Acest eveniment are o simbolistică aparte. Credincioșii creștini pot trece pe sub masă sau “pe sub Iisus Hristos”, așa cum se spune din bătrâni, în dimineața zilei de vineri, înainte de Paște.

Săptămâna mare mai este cunoscută și ca Săptămâna Patimilor, fiind săptămâna premergătoare Învierii Domnului. Tocmai de aceea, postul e mai aspru pentru creștinii care păstrează acest obicei și există multe alte datini care încă se respectă, atât la sate, cât și în zona urbană.

De ce trecem pe sub masă în Vinerea Mare

Se spune că acest gest reprezintă faptul că fiecare dintre noi coboară în mormânt împreună cu Mântuitorul tocmai pentru ca, mai apoi, să înviem și noi odată cu el, fiind curățați de păcate.

Citește și: Ce semnificații au pasca, oul roșu, cozonacul și mielul de Paște. De ce mâncăm aceste alimente în zi de sărbătoare

Coborârea în mormânt este una simbolică, trecând pe sub masa care se amplasează în biserică. Apoi ridicarea de sub masa echivalează cu ridicarea din mormânt a Mântuitorului atunci când învie. Pe masa este așezat Sfântul Epitaf pe care e întipărit trupul lui Iisus Hristos.

Sfântul Epitaf este făcut din pânză de in, din catifea sau din mătase, potrivit Creștin Ortodox. Pe această pânză încărcată de o simbolistică aparte se află pictată sau imprimată scena punerii în mormânt a lui Iisus Hristos.

Trecerea pe sub acest epitaph reprezintă însăși intrarea în Sfântul Mormânt și ridicarea din acesta, exact cum a făcut Iisus Hristos după ce și-a dat viața pentru noi, păcătoții, pe cruce.

Ce semnificație are Sfântul Epitaf

În Vinerea Mare, la biserică, preoții pomenesc "Sfintele și Mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” referindu-se la scuipările, loviturile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea lui Hristos pe cruce.

Citește și: Rețeta de drob de miel a lui Chef Sorin Bontea. Care sunt secretele celebrului bucătar

După slujba de dimineață, în Vinerea Mare, preoții săvârșesc "Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf”. În timpul acestei slujbe creștinii trec pe sub masa așezată în mijlocul bisericii pe care se află Sfântul Epitaf. Simbolul Sfântului Epitaf este unul aparte, pe care puțini îl cunosc.

Acest obiect de cult aduce aminte creștinilor credincioși de milostenia lui Iosif din Arimateea și Nicodim care au coborât trupul Mântuitorului de pe cruce și l-au pregătit pentru îngropare.

Pe masă mai este așezată crucea și Sfânta Evanghelie, obiecte bisericești pe care creștinii le sărută înainte de a trece pe sub masă. Aceștia trebuie să treacă pe sub masa de trei ori, număr ce amintește de cele trei zile în care trupul lui Iisus Hristos a stat în mormânt până când acesta a înviat.

Ce semnificații au pasca, oul roșu, cozonacul și mielul de Paște. De ce mâncăm aceste alimente în zi de sărbătoare... (P) Scutere electrice Silence - o soluție eficientă de ecomobilitate urbană...
Parteneri
Compatibilitatea numerologică în funcție de cifra destinului. Ce fel de cuplu sunteți
Catine.ro
Ultimele știri
x