Antena Căutare

Declaraţiile pe propria răspundere necesare pentru ieşirea din locuinţă se vând cu un leu la magazinele dintr-o comună din Vrancea / Primarul le cere oamenilor să nu facă speculă cu acestea: Ele sunt gratuite şi aşa trebuie să rămână

Declaraţiile pe propria răspundere care trebuie completate de oameni pentru a justifica ieşirea din locuinţă se vând cu un leu la magazinele din comuna Broşteni, judeţul Vrancea. Primarul Emilian Dumitriu face apel la oameni să nu le vândă între ei, precizând că acestea sunt gratuite. Totodată, el le cere oamenilor să rămână în case. "Nu mai socializaţi, nu vă plimbaţi pe la vecini, nu mergeţi la cumpărături decât în cazuri de urgenţă, normal ar fi o dată la cateva zile", spune primarul din Broşteni.

Într-o postare pe Facebook, primarul comunei vrâncene Broşteni a precizat că a aflat că la magazinele săteşti se vând, cu un leu, cererile printate pentru a putea ieşi din casă.

"Dragi broşteneni, am fost informat că declaraţiile lăsate la magazinele săteşti se vând cu 1 leu bucata. Vă rog să fiţi responsabili, să nu le vindeţi intre voi, ele sunt gratuite şi aşa trebuie să rămână. Nu putem face speculă pe vremurile astea, e inadmisibil. Dacă cineva vă solicită bani pentru ele, vă rog să mă anunţaţi, să-mi spuneţi persoana sau magazinul şi voi solicita o verificare amănunţită din partea poliţiei, pentru ca cei care nu sunt corecţi să fie identificaţi şi sancţionaţi”, a scris primarul din Broşteni, Emilian Dumitru.

El a făcut apel la oameni să nu se mai "plimbe pe la vecini”.

"Vă rog să rămâneţi în case. Nu mai socializaţi, nu vă plimbaţi pe la vecini, nu mergeţi la cumpărături decât în cazuri de urgenţă, normal ar fi o dată la cateva zile. După cum bănuiesc ca ati aflat, la Spitalul Militar Focşani, din 57 cadre medicale testate, 41 sunt infectate cu virusul. Nu ne permitem să ne îmbolnăvim atât timp cât şi spitalul este infectat, nu sunt suficiente cadre ce ne pot trata, iar virusul, dacă ne luăm după teste, este printre noi. În comuna noastră sunt multe persoane în vârstă şi sunt cele mai firave în faţa bolii. Vă rog, vă rog şi iar vă rog, staţi în casă, nu vreau să plângem mai târziu, trebuie să ne vedem sănătoşi şi să trecem cu bine peste aceasta perioadă. Staţi în casă dacă vă pasă de cei de lânga voi: vecini, prieteni, rude, consăteni, bătrâni, bolnavi, copii!”, a scris Emilian Dumitriu.

Sursa : news.ro

O tânără de 21 de ani, internată la Institutul Matei Balș, își strigă disperarea: „Sunt COVID-19 confirmată și, de patru... „Gata, băieți! Mi-a trecut COVID-19! A plecat Sătănelul! Pregătiți țuica, porcul! Facem o paranghelie, ca la țigani!”. U...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x