Antena Căutare

Doi ofițeri de poliție, prinși în timp ce conduceau băuți! Celui de la Poliția Capitalei i s-a întocmit dosar penal!!

Doi poliţişti au fost prinşi în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului, în cadrul unei acţiuni desfăşurate de Poliţia Rutieră. Unul dintre ei a fost sancţionat contravenţional, iar celuilalt, de la Poliţia Capitalei, i s-a întocmit dosar penal. În ambele cazuri vor avea loc anchete disciplinare.

Doi poliţişti au fost prinşi în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului, în cadrul unei acţiuni desfăşurate de Poliţia Rutieră. Unul dintre ei a fost sancţionat contravenţional, iar celuilalt, de la Poliţia Capitalei, i s-a întocmit dosar penal. În ambele cazuri vor avea loc anchete disciplinare.

Poliţia Capitalei anunţă că, vineri seară, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere au oprit în trafic mai mulţi şoferi, iar doi dintre cei opriţi şi testaţi cu privire la consumul de alcool sunt poliţişti.

"Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, faţă de unul dintre poliţişti s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, pe numele celui de-al doilea, care activează în cadrul DGPMB, fiind întocmit dosar penal", arată sursa citată.

În cazul poliţistului din cadrul Sectorului 4 se va declanşa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor face verificări prin structura de control intern, menţionează Poliţia Capitalei.

Totodată, Poliţia Română anunţă că, în cazul poliţistului din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi sancţionat contravenţional, se va declanşa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor efectua verificări, prin Direcţia Control Intern a Poliţiei Române.

Au apărut filmări noi cu Răzvan Ciobanu. O a doua persoană a fost văzută în mașina creatorului de modă!... Trei tineri fugari sunt căutați în toată țara! Poliția e în alertă după ce adolescenții au comis o faptă gravă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x