Antena Căutare

"Hei, Tarzan, Tarzan, Tarzan, ce bine e la mareee!". Vă mai aduceți aminte versurile? Încă de atunci, Sore era o mică vedetă. Cum arăta artista, în urmă cu aproape 20 de ani, în trupa Dolly

Este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi, iar succesul de care se bucura acum a început încă din copilărie. În perioada 2000-2002, Sore se lansa în trupă Dolly alături de cele trei colege ale sale, făcând furori printre fetele de vârsta lor cu piesa „Tarzan”. 

Mihai Alexandru şi Nicola erau managerii trupei, însă, din păcate, după ce au lansat primul album, formația s-a destrămat. La 17 ani, face parte din trupa Crazy Win, alături de care a lansat, în 2009, piesa „Beautiful Lover”.

În 2011, Sore face parte din trupa LaLa Band şi joacă într-un serial pentru adolescenţi. Tot atunci, îşi lansează şi cariera solo cu piesa „Different'”.Sore ajunge repede în topurile muzicale cu piese ca „Dor să-ți fie dor”, "Inima".

Sore şi-a demonstrat talentul artistic și anul acesta, în emisiunea "Te cunosc de undeva", unde i-a impresionat pe toţi.

REZULTATE BACALAUREAT 2017. Vezi NOTELE din fiecare județ... Rezultate bacalaureat 2017: 97 candidaţi au obţinut media 10...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x