Antena Căutare

Imagini spectaculoase! Iarna nu se dă bătută! În Harghita a nins că în poveşti

Când aproape că simţeam vara, s-a întors iarna. A nins azi la munte. Şi a nins în toată regula, aşa încât în Bucegi s-a aşternut zăpada. La fel şi în zonele montane din judeţul Harghita.

Când aproape că simţeam vara, s-a întors iarna. A nins azi la munte. Şi a nins în toată regula, aşa încât în Bucegi s-a aşternut zăpada. La fel şi în zonele montane din judeţul Harghita.

Dacă ieri, termometrele arătau 10 grade Celsius pe Platoul Bucegilor, astăzi temperaturile au coborât la - 4. Ninge abundent la altitudini mari, iar vântul suflă cu peste 70 de kilometri şi viscoleşte zăpada.

În munţii Bucegi, la peste 1700 de metri altitudine, ninge de câteva ore, iar pe drumul judeţean 713 care leagă staţiunea Sinaia de Piatra Arsă, deja s-au depus 7 centimetri de zăpadă.

Şoferii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe şoselele acoperite cu zăpadă fără cauciucuri de iarnă.

Şi în judeţul Harghita s-a întors iarna. La Harghita Băi, ninge abundent încă de dimineaţă, la fel şi la Miercurea Ciuc. Pe Drumul Naţional 12A, în zona vârful Frumoasa, traficul rutier este îngreunat. Angajaţii de la drumuri intervin şi la această oră cu utilajele de deszăpezire. La Brăila, un copac afectat de vântul puternic de azi-noapte s-a prăbuşit de dimineaţă peste un autoturism.

Zece judeţe din ţară sunt, până diseară, sub avertizare de cod galben de ploi abundente, vânt puternic dar şi lapoviţă şi ninsori în zonele montane.

Cea mai puternică rugăciune a lui Arsenie Boca te scapă de durere și ghinion! Comuniștii se speriau de efectul ei, așa c... Ce să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere! De ce nu e bine s-o arunci!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x