Antena Căutare

Mama Luizei Melencu vrea să vorbească cu Gheorghe Dincă, față în față! Ce își dorește să îi spună. „Așa am să aflu adevărul!”

Mama Luizei Melencu a spus că vrea să vorbească, separat, față în față, cu Gheorghe Dincă, principalul suspect din cazul Caracal.

Mama Luizei Melencu vrea să vorbească cu Gheorghe Dincă, față în față! Ce își dorește să îi spună. „Așa am să aflu adevărul!”
Mama Luizei Melencu vrea să vorbească cu Gheorghe Dincă, față în față! Ce își dorește să îi spună. „Așa am să aflu adevărul!”

Monica Melencu, mama tinerei Luiza Melencu, crede că după o astfel de întâlnire cu bărbatul care a declarat, inițial, că i-a omorât fiica, la fel ca pe Alexandra Măceșanu, va afla adevărul.

„Eu nu cred ca fata mea este moartă. Știu că probabil trece prin chinuri pe acolo pe unde e, dar știu că totul se va termina într-o bună zi. Dincă nici nu a fost lăsat să vorbească în sala de judecată, toți sunt mână în mână pentru a mușamaliza acest caz.

Vreau să vorbesc cu el separat, vreau să se uite în ochii ei de mama și să mi spună dacă mi-a omorât sau nu copilul. Și atunci am să știu adevărul”, a spus mama Luizei Melencu, potrivit unor surse Impact.ro.

De altfel, recent, Gheorghe Dincă a declarat judecătorilor de la Tribunalul Olt că, din cauza amenințărilor cu moartea, a decis să spună că le-a ucis pe cele două tinere, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.

A început procesul crimelor de la Caracal. Bunica Luizei Melencu, criză de nervi în momentul în care l-a văzut pe Gheorghe Dincă: ”Mi-a luat copilul, m-a nenorocit!”

Presupusul criminal de la Caracal a dezvăluit faptul că se plănuia uciderea lui de către un deținut, dar planul a fost anulat odată ce informațiile au ajuns în spațiul public.

Mai multe detalii, în articolul: Gheorghe Dincă trebuia să fie ucis în închisoare, la comandă! Detalii bombă din cazul Caracal

Avocatul care reprezintă familia Melencu, Carmen Obîrșanu, susține că există noi informații ce nu sunt prezente în rechizitoriu și care pot influența radical decizia finală.

Din cercetările făcute de aceasta pe cont propriu a reieșit faptul că pe telefonul Luizei au fost efectuate apeluri video prin intermediul WhatsApp, lucru ce poate demonstra că Luiza a fost prezentată în imagini video celor care urmau să o cumpere.

Arad: Un jandarm şi fiul său au donat plasmă după ce s-au vindecat de COVID-19... Cartel Alfa acuză Executivul că intenţionează să modifice legislaţia care prevede majorarea punctului de pensie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x