Antena Căutare

Mii de oameni, evacuați de pe insulele Rodos și Corfu din cauza incendiilor. Declarațiile turiștilor care fug din calea flăcărilor

Grecia arde, iar mii de localnici și turiști sunt evacuați de urgență din Rodos, în timp ce incendiile au curprins o parte mare din insulă. Nu este singura insulă cuprinsă de foc, probleme sunt și în Corfu.

Grecia arde, iar mii de localnici și turiști sunt evacuați de urgență din Rodos, în timp ce incendiile au curprins o parte mare din insulă. Nu este singura insulă cuprinsă de foc, probleme sunt și în Corfu. | Profimediaimages.ro

Arde Grecia, iar autoritățile anunță cea mai mare evacuare din istoria țării. De pe Insula Rodos, o zonă de 30.000 de persoane a fost evacuată. Situația nu este îmbucurătoare nici în Corfu, acolo unde pompierii continuă să se lupte cu flăcările puternice.

Incendii Grecia. Care este situația în Rodos și Corfu

Incendiile ard de aproape o săptămână pe o parte a insulei Rodos, în condiţiile în care Grecia a fost afectată de o perioadă prelungită de căldură extremă care a îngreunat limitarea extinderii flăcărilor.

Pompierii încearcă să împiedice flăcările să se extindă într-o pădure densă şi ameninţe mai multe zone rezidenţiale. Incendiul a pârjolit întinderi de pădure şi mai multe clădiri de când a izbucnit marţi, într-o zonă muntoasă.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Neatza cu Răzvan și Dani. Stațiunea de pe litoralul românesc unde te simți ca în Grecia. Este perfectă pentru familiile cu copii

"A trebuit să evacuăm o zonă de 30.000 de persoane"

Mii de oameni sunt evacuați din case și hotelurile de pe insula Rodos din Grecia, după ce incendiile de vegetație s-au extins și au curprins sudul insulei.

"A trebuit să evacuăm o zonă de 30.000 de persoane", a declarat pentru AFP Konstantia Dimoglidou, purtător de cuvânt al poliţiei greceşti. Poliţia spune că autorităţile au transportat 19.000 de persoane pe uscat şi 3.000 au fost evacuate pe mare. Alţii au fugit cu mijloace de transport proprii după ce li s-a spus să părăsească zona.

Din momentul în care s-a dat alerta de evacuare, în primele ore ale după-amiezii de sâmbătă, turiştii s-au îndreptat spre plaje, unii trăgându-şi valizele după ei.

În legătură cu situația din Rodos, autoritățile transmit că se confruntă cu cele mai dificile incendii de până acum.

Acestea sunt amplificate de vântul puternic, spune viceprimarul din Rodos, Konstantinos Taraslias. Cinci elicoptere și 173 de pompieri acționează în zonă, iar trei hoteluri din zona Kiotari au fost avariate de flăcări. Alte zone din Laerma, Lardos și Asklipio sunt afectate.

Aproape 2.500 de persoane au fost evacuate, ca măsură de precauţie, în noaptea de duminică spre luni, de pe Insula turistică Corfu, din cauza unui incendiu care făcea ravagii în partea de nord a insulei.

În ciuda incendiilor care pârjolesc Grecia, una dintre destinațiile preferate ale românilor, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) anunţă că asigură continuitatea vacanţelor pentru turiştii afectaţi de incendiile din Rhodos. Aproximativ 15% din suprafaţa insulei Rhodos, partea de sud, a fost afectată de incendii. Turiştii sunt relocaţi în zonele de nord ale insulei.

Citește și: Plaja semi sălbatică din România care arată ca în Grecia. Are nisipul fin și apa turcoaz, iar prețurile sunt accesibile

Declarațiile turiștilor evacuați din Rodos și Corfu

Autoritățile din Grecia a publicat ordine de evacuare pentru unele zone din Corfu, după ce au fost raportate incendii de vegetație.

Oamenii din zonele Santa, Megoula, Porta, Palia, Perithia și Sinies de pe insulă au fost sfătuiți să plece încă de duminică seara. Situația e mai dramatică în Rodos, unde incendiile sunt mult mai puternice și au reușit să pună stăpânire pe o zonă mai mare.

Amy Leyden, o turistă britanică care a fost salvată din Rodos, a declarat că evacuarea sa a fost o experiență "terifiantă": "Nu credeam că voi reuși să supraviețuiesc."

Poliția a scos-o de urgență pe ea, partenerul și pe fiica lor de doi ani din hotelul care fusese cuprins de flăcări.

Citește și: Cum a fost ademenit și înșelat un turist de către un chelner în Mykonos. A primit o notă de plată care l-a lăsat fără cuvinte

"Trebuia să continuăm să fugim, iar apoi focul se apropia și devenea din ce în ce mai greu de respirat", a spus ea, conform Skynews.

Nu este singura declarație cu impact, un alt turist povestește cum încercau oamenii să se salveze din calea flăcărilor.

"Armata aștepta, dar toată lumea se lupta pentru a ajunge pe bărci, erau copii care cădeau în apă", povestește altcineva.

Rezultate Loto 23 iulie 2023. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... Unde se află „orașul negru”, considerat cel mai periculos din Europa, deși este unul mic. Ce nu ai voie să faci acolo, c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x