Antena Căutare

Ministrul Mediului: Am luat decizia de a pune sub protecţie două specii emblematice pentru România, ciocârlia şi capra neagră

Ministrul Mediului, Costel Alexe, afirmă că a decis punerea sub protecţie a "două specii emblematice pentru România, ciocârlia şi capra neagră", meţionând că va trimite Guvernului punctul de vedere al ministerului în această privinţă.

"Am luat decizia de a pune sub protecţie două specii emblematice pentru România, ciocârlia şi capra neagră", a afirmat, joi, într-o postare pe Facebook, Costel Alexe.

Potrivit acestuia, ciocârlia este o specie simbol naţional şi vânarea acesteia nu reprezintă o activitate tradiţională, nu este o practică cinegetică autohtonă. Mai mult, ea se regăseşte pe lista UNICEF a speciilor ameninţate cu dispariţia.

Capra neagră, deşi este o specie emblematică pentru Carpaţi şi România, care a avut până în 2007 statutul de monument al naturii, odată cu intrarea în Uniunea Europeană a fost scoasă de sub protecţie, a adăugat ministrul Mediului.

"În acest sens, vom transmite Guvernului României punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protecţie a acestor două specii, pe care le consider şi emblematice şi, evident, foarte importante pentru ţara noastră", a afirmat el.

Sursa : news.ro

Un tânăr care a fugit după ce a provocat un accident în Bucureşti, soldat cu moartea unei persoane, a fost arestat/ Even... Cât câștigă un manager în România. Un șef are salariul de 10 ori mai mare decât un subaltern...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x