Începând cu 1 ianuarie a fost eliminat în totalitate tariful reglementat de ANRE pentru consumatorii casnici, aceştia având posibilitatea de a-şi schimba furnizorul de energie electrică. Cei care au rămas fideli vechilor furnizori, neexprimându-şi dorinţa de a intra în piaţa concurenţială, îți asumă o serie de riscuri.
Concret, mai mult de 90% dintre consumatori vor fi facturaţi la un preţ care, în mod normal, nu poate depăşi cu mai mult de 8% media preţului de achiziţie a energiei electrice de pe pieţele la termen OPCOM în trimestrul anterior, scrie profit.ro, citat de adevărul.ro, precizând că aceştia vor achita un preţ variabil pentru energia furnizată.
Indiferent de preţul la care furnizorii vor cumpăra energie electrică de pe OPCOM, consumatorii vor plăti la preţul contractual. După expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul, furnizorii vor putea însă majora preţul pentru a-şi acoperi pierderile din perioada contractuală. Acesta este momentul în care clienţii care şi-au schimbat furnizorii pot consulta ofertele celorlalţi 150 pentru a vedea care sunt cei care au preţuri mai avantajoase.
Foto: pixabay