Antena Căutare

Ploi abundente și temperaturi mai mici cu peste zece grade, în următoarele ore! Care sunt zonele în care vremea se răcește drastic 

Vremea se răcește drastic în toată țara, începând de miercuri după-amiază și sunt așteptate precipitații în zonele din sudul țării, anunță Administrația de Meteorologie. 

Ploi abundente și temperaturi mai mici cu peste zece grade, în următoarele ore! Care sunt zonele în care vremea se răcește drastic 
Ploi abundente și temperaturi mai mici cu peste zece grade, în următoarele ore, în România

Conform estimărilor făcute de meteorologi, în intervalul 20 noiembrie, ora 18:00 - 23 noiembrie, ora 10:00, temporar, va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde local se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 20 - 25 l/mp, şi în zona de munte a Olteniei, unde izolat se vor acumula 40 - 60 l/mp.

Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) şi sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.

De asemenea, în zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitaţii mixte ce pot determina depuneri de polei se vor semnala şi în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Munteniei, scrie Agerpres.

Tot la munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70 - 80 km/h, spulberând trecător zăpada. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, vor fi şi în zonele mai joase de relief.

În ceea ce priveşte prognoza pentru Bucureşti, meteorologii că, în perioada de referinţă, vremea va fi închisă şi temporar va ploua. Se vor acumula cantităţi de apă cuprinse, în general, între 15 şi 25 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze care la rafală vor atinge, joi (21 noiembrie) şi vineri (22 noiembrie), 45 - 55 km/h. Totodată, temperaturile vor fi în scădere, joi valorile maxime coborând la 10 - 11 grade, iar vineri, la 4 - 6 grade. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de două grade Celsius.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă miercuri.

Ultimă oră! Coșmarul de la Timișoara, proporții uriașe! Zeci de persoane au ajuns la spital, din cauza dezinsecției... RADET: S-au finalizat lucrările de înlocuire a porţiunilor de conducte din magistrala care alimentează şi zona Spitalulu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x