Urmărește A1 pe DiscoverAvioanele inchiriate de CIA au folosit un sistem extrem de sofisticat de acoperire a urmelor. Cu ramificatii in numeroase state, operate de multe companii paravan sau contractate de CIA. O afacere de zeci de milioane de dolari.
“Erau, in esenta, doua directii. Una care includea CIA, o companie scoasa in fata care opera anumite zboruri si una care implica niste contractori privati, care operau restul de zboruri”, spune Crofton Black, investigator din partea organizatiei Reprive.
Aceste corporatii angajau la randul lor mai multe companii mai mici. Era o retea bine pusa la punct si greu de dibuit. Chiar daca exista numeroase firme, ele actionau ca un intreg. Un paienjenis de zboruri, recompus acum din sute de fire: avioane, contracte, planuri de zbor.
“Ce am putut face in ultimii ani a fost sa furnizam tot mai multe dovezi cum subcontractorii lucrau impreuna. Nu este o coincidenta ca zburau pe aceste rute, erau parte a unei singure retele de subcontractori proiectata pentru un singur scop”, mai precizeaza Black.
Obiectivul era asigurarea unor misiuni secrete si, pentru asta, au beneficiat de sprijinul total al autoritatilor. Protectie, lipsa controalelor. Ca pe aeroportul Baneasa.
“In avion, nu urca nimeni. Nimeni nu avea acces dincolo de scara avionului. Nu controla nimeni aceste avioane si se ocupau cei de la SRI, sefii lor, de fapt, sa anunte ca nu are nimeni ce cauta la acele avioane”, povesteste un martor la zborurile secrete de pe aeroportul Baneasa.
Si in aer, echipajul era redus drastic. Doar pilotii. Pentru curse platite cu sute de mii de dolari, cerintele erau clare: fara insotitori de zbor.
Regimul special al acestor avioane era cunoscut si aprobat la Bucuresti la cel mai inalt nivel. Ioan Talpes recunoaste deschis colaborarea cu autoritatile americane: “La propunerea americana asupra zborurilor, cum sa spun, cu un caracter special al navelor americane care ni le anuntau si aterizarile pe aeroporturile romanesti, am fost de accord”.
In lipsa controalelor, ar trebui sa credem versiunea oficiala: ele faceau doar escale de alimentare. Una tot mai putin credibila. “Autoritatile romane au recunoscut ca au existat unele avioane care au aterizat pe teritoriul Romaniei, dar ca niciun detinut nu s-a aflat la bordul acelor avioane. Bine, sa credem pe cuvant Guvernul?”, spune Julia Hall, reprezentanta a organizatiei Amnesty International.
Nu este singura metoda de a ascunde urmele acestor avioane. In cele mai multe cazuri, evitau sa mentioneze destinatiile reale. Aeroporturile de rezerva erau, de fapt, cele adevarate. “Cred ca la inceput, era mai putin sofisticat. De exemplu, zborul din septembrie 2003, care a legat cinci locatii de detentie intr-un singur itinerariu, Afganistan, Polonia, Romania, Maroc si Guantanamo Bay. Aceasta a fost o greseala pe care nu au repetat-o. Cand zburau, sa spunem, din Romania catre Afganistan, in 2005, au fost siguri ca merg spre locatii diferite, pentru a nu putea urmari o singura linie intre aceste puncte”, mentioneaza Crofton Black.
Rutele adevarate indica un mod de operare folosit la scara mare. Multe escale nu au nicio logica. Avioane cu autonomie de mii de kilometri aterizeaza pentru realimentare la scurt timp dupa decolare. Zboruri cu Boeing 737 intre Polonia si Maroc nu au nevoie de escala la Baneasa. La fel, un Gulfstream 5, care poate zbura 10.000 de kilometri, se opreste tot la Baneasa, intr-un zbor Praga - Amman de aproape 2.500 de kilometri. Sau din Tenerife spre Rabat, prin aeroportul Baneasa.
“Cand te uiti la intregul planul de zbor poti observa celelalte escale, mereu in Afganistan, Romania, Maroc sau Lituania, care nu sunt pentru realimentare, pentru ca deja alimentasera de curand in alta parte sau sa inopteze, pentru ca zburau de 30 sau 40 de minute”, mai precizeaza investigatorul Reprive.
Martorulcu care au luat legatura repoterii de la Observator spune ca se faceau tot felul de escale caudate pe aeroport, dar nu putea sa afle adevarul din spatele lor: “Si daca ti se pare suspect? Ce sa le spui celor de la SRI? Sa-i intrebi ce fac? Pentru ca intotdeauna se punea problema ca este o chestiune de siguranta nationala si este actiunea SRI-ului”.
Toate informatiile despre aceste curse ar trebui sa fie publice. In alte tari, documente au fost puse la dispozitia publicului. Nu si in Romania, unde par mai bine pazite ca arhivele Vaticanului.
