Antena Căutare

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în Pastorala de Paște. „Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului”

Preafericitul Daniel îi îndeamnă pe credincioși la vindecare și mântuire sufletească! Iată ce mesaj a pregătit pentru românii de pretutindeni!

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în Pastorala de Paște. „Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului” | Hepta

Pastorala de Paște este un mesaj special conceput an de an pe care Biserica Ortodoxă îl transmite credincioșilor în timpul sărbătorii de Paște.

Prin intermediul acestui mesaj, ierarhii bisericii transmit binecuvântări, îndemnuri și mesaje de speranță pentru toți credincioșii, iar tradiția are loc și în alte țări ortodoxe.

Citește și: Ce salariu are Patriarhul Daniel. Suma pe care o primește depășește cu mult salariul preoților de pretutindeni

Iată ce a trasnmis Patriarhul Daniel cu ocazia acestei mari sărbători!

Articolul continuă după reclamă

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în Pastorala de Paște

Patriarhul Daniel susține că vindecările pe care Domnul Iisus Hristos le săvârşeşte sunt reprezentate de „inaugurarea sau începutul Împărăţiei lui Dumnezeu în lume sau începutul unei vindecări finale, care se va realiza într-un cer nou şi un pământ nou, în care nu va mai fi lacrimă şi moarte (cf. Apocalipsa 21, 1-4), pentru că Învierea de obşte va fi vindecarea definitivă a tuturor oamenilor de moarte şi de stricăciune. Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului pe pământ, ci vindecarea de păcat şi moarte”.

În mesajul transmis, patriarhul Daniel a evidențiat și că Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii şi iertării păcatelor, precum şi Taina Sfântului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de păcate, de patimi, de boli şi de suferinţe (cf. Marcu 6, 13; Iacov 5, 14-15).

„În toate Sfintele Taine ale Bisericii lucrează harul Preasfintei Treimi, care ne arată iubirea milostivă a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre (slujba Sfântului Maslu) şi Izvorul tămăduirilor (slujba Sfinţirii apei).

Însă pentru vindecarea şi mântuirea noastră sufletească şi trupească este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă în rugăciune, precum şi de iubire milostivă faţă de semeni. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos << farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea>>.

Acelaşi Sfânt Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mântuire, zicând: << Intraţi în biserică şi mărturisiţi-vă păcatele voastre, căindu-vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor>>” a mai adăugat Preafericitul Daniel potrivit spynews.ro.

Citește și: EDIŢIE SPECIALĂ. Cea mai importantă sărbătoare a Creştinătăţii se vede şi se aude la Observator Antena 1: transmisiuni LIVE

Programul slujbei de Înviere de la Catedrala Patriarhală

Iată care este programul slujbelor de Paște în cadrul Catedralei Patriarhale!

Sâmbătă

Sfânta și Marea Sâmbătă, între orele 08:00 și 12:30 – Slujba Ceasurilor, Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Dumincă

Învierea Domnului – Sfintele Paști - ora 00:00 – Părintele Patriarh Daniel va oferi Sfânta Lumină ierarhilor, preoților și diaconilor în pridvorul din fața Reședinței Patriarhale, iar aceștia o vor distribui credincioșilor pe culoarele special amenajate.

Slujba Învierii are loc în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi în interior.

Ora 12:00 – Slujba Vecerniei Învierii Domnului (A doua Înviere) în interiorul Catedralei Patriarhale.

Luni și marți (6 - 7 mai) din Săptămâna Luminată

De la ora 09:30, este programată Sfânta Liturghie arhierească.

Citește și: Ritual cu vechime în Dunărea de Jos. Arhiepiscopul Dunării de Jos spală și sărută picioarele a 12 copii. Ce semnifică gestul

Ce semnificație are ploaia în noaptea de Înviere... Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025. Nu se întâmplă des să fie sărbătorit în aceeași zi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce s-a întors Sfânta Parascheva acasă înainte să moară. Povestea ultimilor ani din viața ei
De ce s-a întors Sfânta Parascheva acasă înainte să moară. Povestea ultimilor ani din viața ei
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Pelerinajul de Sfânta Parascheva 2026. Ce trebuie să știe românii care merg la Iași în weekendul 10-11 octombrie
Pelerinajul de Sfânta Parascheva 2026. Ce trebuie să știe românii care merg la Iași în weekendul 10-11 octombrie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x