Antena Căutare

Ce să faci în noaptea de Înviere ca să îți găsești alesul. Toate dorințele se împlinesc dacă faci asta în noaptea când iei Lumina

Ce să faci în noaptea de 15 spre 16 aprilie, de Înviere, ca să îți găsești un partener pe sufletul tău și ca să ai parte de noroc și iubire. Totul este legat de Lumina sfântă și de momentul când bat clopotele.

Toate dorințele se împlinesc dacă faci asta în noaptea când iei Lumina. | Shutterstock.com

În noaptea de Înviere credincioșii de pretutindeni se duc la biserică pentru a lua sfânta Lumină venită de la Ierusalim, o tradiție cu o însemnătate aparte care marchează Învierea lui Iisus Hristos. În acest an, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, de Paște, cei care iau Lumină, își pot pune dorințe.

Semnificațiile Luminii de la miezul nopții sunt multiple, de aceea exista o multitudine de superstiții legate de ea, inclusiv găsirea sufletului pereche. Potrivit bioenergoterapeutului Lidia Fecioru, în această noapte sfântă trebuie să respecți un anumit ritual simplu, pentru a avea parte de sănătate, fericire și pentru a ne găsi alesul sau aleasa inimii. Chiar dacă în anumite zone din țară va ploua în noaptea Înviere, este bine să respectăm tradiția și să mergem la Biserică, mai ales că avem un moment uluitor în care rugăciunile și dorințele sunt ascultate.

În Noaptea de Înviere, când auzi că bat clopotele aproape de momentul în care se ia Lumina, este bine să-ți pui o dorință

Se spune că dacă nu sunt dorințe de ordinul câștigurilor materiale, ci doar sufletești, clopotul le va duce mai departe și acestea se vor împlini. Potrivit Lidiei Fecioru, pentru ca Dumnezeu să ne trimită sănătate, fericire și un suflet care să ne iubească, este bine ca atunci când auzim clopotele bătând în noaptea de Înviere, în zilele de Paște dar și în Săptămâna Luminată să ne punem dorințe.

Articolul continuă după reclamă

Femeile care nu sunt căsătorite și își doresc un partener după inima lor, se pot ruga lui Dumnezeu în noaptea de Înviere pentru a le fi trimis alesul inimii.

Citește și: Programul Metrorex si STB de Paște 2023. Ce autobuze și metrouri circulă în noaptea de Înviere

Ce tradiții respectă românii în prima zi de Paște

După Săptămâna Patimilor, credincioșii sărbătoresc prima zi de Paşte, ziua Învierii Mântuitorului, o zi plină de tradiții și semnificații pentru credincioși. Iată ce trebuie să faci în prima zi de Paște, ca să îți meargă bine tot anul.

Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa lui Dumnezeu. Salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.

Citește și: Mesaje de Paște 2023. Cele mai frumoase idei de urări pentru cei dragi

Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște, 16 aprilie 2023

În prima zi de Paște, credincioșii trebuie să poarte hanine noi, să se spăle pe faţă cu apă neîncepută, ciocnească ouă sau să se scălde în apă curgătoare, fiind doar câteva dintre acestea.

În duminica Paștelui, fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.

Duminică dimineaţa, toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.

Citește și: Program magazine de Paște 2023. În ce zile va fi deschis la Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour și restul supermarketurilor

A câștigat 27 de milioane de dolari la loto, iar după cinci ani a ajuns să trăiască într-o magazie mizeră. Ce a făcut cu... Ce se întâmplă când îi dai lumină de la lumânarea ta altei persoane, de Înviere, în Biserică...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută pe deplin
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x