Antena Căutare

Motivul pentru care lumânarea de Înviere nu se aruncă. Ce trebuie să faci cu ea când ai ajuns acasă de la Slujbă

În fiecare an, lumina sfântă de la Ierusalim ajunge la credincioșii din toată lumea. Enoriașii se strâng în număr mare în fața bisericii unde cântă în cor „Hristos a înviat”, iar apoi, la miezul nopții merg să ia lumină. Iată ce trebuie să faci cu lumânarea de Îniviere după ce ai ajuns acasă.

Preoții spun că lumânarea de Înviere nu se aruncă și că există o anumită rânduire. Iată ce tebuie să faci cu ea când ajungi acasă de la Slujbă | Shutterstock

An de an, credincioșii merg la sluba de Înviere pentru a primi lumină. Potrivit tradiției, aceasta este o ofrandă adusă Mântuitorului pentru sacrificiile făcute pentru slavarea neamului omenesc prin răstignire.

La miezul nopții, preotul iese din altar cu lumânarea cu sfânta lumină de la Ierusalim aprinsă și le adresează credincioșilor îndemnul „Veniți de luați lumină”. La rândul lor, enorișii duc acasă sau la cimitir lumânarea de Înviere, dar iată ce ar trebui să faci apoi cu ea.

Citește și: Ce se întâmplă când îi dai lumină de la lumânarea ta altei persoane, de Înviere, în Biserică

Lumânarea de Înviere nu se aruncă. Ce trebuie să facă credincioșii cu lumânarea de Înviere

Articolul continuă după reclamă

Atenție! Lumânarea de Înviere nu se aruncă. Potrivit preoților, lumânarea de Înviere se folosește într-o rânduială aparte. Deși tradiția populară spune că aceasta ar trebui să fie stinsă în pragul casei, după ce faci semnul crucii cu aceasta, aceasta superstiție nu are nicio conotație religioasă, transmite daxologia.ro.

De asemenea lumânarea cu sfânta lumină de la Ierusalim nu se folosește nici la afumat animalele din gospodărie sau la ghicit.

Lumânarea folosită la Înviere nu se aruncă şi nici nu pune alături de celelalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată, la rugăciunile de dimineață sau de seara.

În plus, fețete bisericești spun că aceasta mai poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi. Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie sau de boală.

Citește și: Ce să faci în noaptea de Înviere ca să îți găsești alesul. Toate dorințele se împlinesc dacă faci asta în noaptea când iei Lumina

Ce simbolizează lumina de Înviere. Este una dintre cele mai vechi minuni

În mod suprafiresc lumina de Înviere este cea mai mare minune dumnezeiască, ce se repetă din an în an, în Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Sfanta Lumină se aprinde pe Mormantul lui Iisus Hristos în Sambăta Mare, ziua, între orele 12.30-13.30, în timpul Vecerniei Mari.

Potrivit creștinordotox.ro, locul este verificat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câțiva polițiști necreștini - un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei controlează toate obiectele din interior să nu aiba vreo sursa de foc, verifică lespedea Sfântului Mormânt, dar și pe arhiereul grec care presară vata pe mormântul Domnului.

Ulterior, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două mari peceți, benzi de pânză albă cu ceară și sigilii la capete, in forma de X. Gardienii rămân de pază la ușă până când se aprinde Sfânta Lumină.

Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii.

Rezultate Loto tragerile de Paște 15 aprilie 2023. Numerele câștigătoare la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Nor... Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim, la Mormântul lui Iisus Hristos. Cum este trimisă la noi în țară | VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x