Antena Căutare

Ce trebuie să știi dacă primești acest tip de mesaj: SMS pentru cartea de identitate, proiect lansat în premieră naţională

Ieşenii cărora le expiră cărţile de identitate vor primi o alertă prin SMS, în urma implementării, în premieră naţională, a programului "Alertă la identitate", lansat de Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi.

Românii cărora le expiră cărţile de identitate vor primi o alertă prin SMS, în urma implementării, în premieră naţională, a programului "Alertă la identitate", lansat de Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi.

Pentru moment, programul vizează doar ieșenii, urmând ca mai apoi să fie lansat la nivel național. Directorul DLEP Iaşi, Marius Bodoga, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul va fi implementat începând de la 1 mai şi vizează alertarea populaţiei privind apropierea datei expirării termenului de valabilitate a cărţii de identitate.

Potrivit sursei citate, acest lucru se va realiza prin intermediul mesajelor test scurte de tip SMS, transmise de la numărul scurt 1889.

"Transmiterea alertei se face cu 3-6 luni înainte de data expirării actului de identitate. Mesajul va fi transmis pentru cartea de identitate cât şi pentru cartea de identitate provizorie. Bineînţeles, respectăm normativele europene, astfel încât alerta se va transmite doar persoanelor care şi-au exprimat acordul. Noi vrem să ajutăm cetăţenii, nu să-i stresăm", a declarat Marius Bodoga.

El a declarat că intenţionează să implementeze acest proiect întrucât aproape jumătate dintre solicitările pentru un nou act de intentitate sunt pe motiv de expirare a perioadei de valabilitate.

"La 1 ianuarie 18.420 de persoane din judeţul Iaşi figurau fără act de identitate valabil. Pe de altă parte, peste 70% dintre persoanele care vin în audienţă solicită eliberarea în regim de urgenţă a actului de identitate deoarece documentul pe care îl au a expirat şi nu pot călători în străinătate, nu pot încheia diverse acte sau nu pot intra la examene", a explicat Marius Bodoga.

Articolul continuă după reclamă
Corpul neînsuflețit al unui nou-născut, găsit într-un parc! Bebelușul fusese abandonat într-o pungă... Femeile care fac avort ar putea fi condamnate la moarte! Cine a propus această pedeapsă: "Acești copii sunt vii și ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x