Ploile torențiale din ultimele zile au făcut ravagii în mai multe județe din țară. Sute de oameni au fost evacuate din calea puhoaielor de apă, iar mai multe case au fost afectate de inundațiile puternice. Totuși, pericolul nu a trecut.
Mai multe județe din țară se află sub avertizare de inundații, iar codul roșu a fost prelungit până mâine dimineață pentru județele Gorj, Vâlcea și Olt.
Astăzi, în oraşul Novaci, apele s-au înălţat la peste 5 metri în numai câteva minute, iar patru oameni au fost prinşi în mijlocul viiturii. Timp de câteva ore, au înfruntat moartea. De asemenea, trei elicoptere cu salvatori au zburat spre centrul dezastrului şi zeci de mascaţi i-au săltat cu forţa pe cei care au refuzat să-şi părăsească locuinţele.