Antena Căutare

Structura anului şcolar 2014-2015: Ce îi aşteaptă pe elevi în perioada următoare

Elevii se întorc la şcoală luni, după terminarea vacanţei de iarnă, însă din 31 ianuarie vor avea din nou liber, pentru pauza dintre cele două semestre, prevăzută în calendarul anului şcolar 2014- 2015.

Structura anului şcolar 2014-2015: Ce îi aşteaptă pe elevi în perioada următoare
| jurnalul.ro

Elevii se întorc la şcoală luni, după terminarea vacanţei de iarnă, însă din 31 ianuarie vor avea din nou liber, pentru pauza dintre cele două semestre, prevăzută în calendarul anului şcolar 2014- 2015.

Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.

Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 - 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului "Şcoala altfel".

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.

Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.

Vei trăi o iubire ca-n povești sau vei suferi teribil!? Află cum vei sta cu dragostea în 2015 în funcție de zodia ta... Informaţii de ultimă oră! Ce se va întâmpla cu temperaturile şi ninsoarea în următoarele zile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x