Antena Căutare

Tânăr nevăzător, umilit de controlorul de tren: "S-a impus brusc prin forță fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că.. "

Un tânăr nevăzător a fost umilit de controlor. Băiatului i s-a interzis să intre în tren, deoarece era însoțit de câinele ghid. Degeaba a încercat să-i explice angajatului că deține acest drept în mod legal, a fost umilit și nevoit să sune la 112.

Silviu Roșu , băiatul nevăzător a povestit toată întâmplarea nefericită, pe Facebook., scrie libertatea.ro

”Dragi prieteni, vă povestesc o întâmplare care din nou scoate la iveală incompetența cu care mă confrunt de ani buni, de-a lungul călătoriilor mele lungi cu trenul”, a scris tânărul.

”Luni, în data de 27 Ianuarie 2020, mă îndreptam liniștit spre gara, de unde urma sa călatoresc la Cluj. Menționez că eram împreună cu câinele ghid, dar când sa ajung lângă vagonul de cușetă, ce să vezi, domnul controlor s-a impus brusc prin forță fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că nu am voie cu câinele în vagonul de cușetă”, a scris Silviu. Îi arăta cu degetul unui nevăzător unde să se îndrepte ”Am început, desigur, să spun aceeași poveste a nu știu câta oară: că am circulat de mai multe ori și este posibil pentru că există o lege care permite accesul câinilor ghizi în orice mijloc de transport. Dumnealui a continuat, fără să coboare tonul, să-mi interzică urcarea mea în tren, în condițiile în care mai erau 3 minute până ce trenul pleca.

El continua să-mi arate cu degetul unde e celălalt vagon, de clasa a doua, unde după el aș fi avut voie, de menționat că sunt nevăzător și, evident, nu vedeam unde îmi arata cu degetul”, mai povestește tânărul.

A sunat la poliție după ce controlorul a început să țipe la el .

”În fine, am încercat să-l conving că există legea 448, articolul 64 care permite accesul liber al câinilor în orice loc, a continuat să fie agresiv, m-a ținut la capătul culoarului, a continuat să țipe agresiv la mine, nici măcar nu a încercat să găsească o variantă pentru a-mi ocupa și eu locul în cabina de cușetă.”

În acel moment, în care mă simțeam umilit și obosit, am sunat la 112 și i-am explicat celor de la poliție ce mi s-a întâmplat”, a continuat Silviu.

Ceilalți călătorii au vrut să-l ia în cușetele lor Tânărul nevăzător a fost ”salvat” de abia în Ploiești, de o polițistă care i-a dat dreptate și l-a obligat pe controlor să-l lase în cușeta sa. Între timp, mai mulți călători s-au oferit să-l primească pe tânărul nevăzător în cușeta lor, cu tot cu câine, scrie sursa precizată.

”O fază foarte amuzantă, în momentul când polițista a venit să vorbească cu mine. Bineînțeles că atât de incompetenți sunt încât a plecat trenul cu tot cu ea, până la următoarea stație, a început să se certe cu controlorul pe motiv că nu a ținut trenul în stația de la Ploiești”, mai scrie tânărul.

”Închei cu amărăciune această postare și spun, așa trebuie să se comporte un controlor de la CFR? Când ne vom schimba și noi puțin mentalitatea, ca să fim și noi mai îngăduitori cu cei din jurul nostru? De când îl am pe Basil care mă ajută atât de mult, cu multe replici și jigniri m-am confruntat, dar să nu fiu lăsat să urc în tren… nu mi s-a mai întâmplat până acum”, și-a încheiat Silviu povestea, scrie sursa precizată.

sursa foto:libertatea.ro

MEC: 47 de unităţi de învăţământ sunt închise parţial sau integral, din cauza gripei şi a virozelor... Primăria Capitalei reduce la jumătate costul aparatelor dentare. Iată care sunt condițiile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x