Antena Căutare

Veste BOMBĂ! Taxa de divorț va fi majorată! Câți bani vor scoate din buzunare soții care vor să se despartă

Taxa de divorț va fi majorată cu aproximativ 50%, începând de anul viitor, într-un oraș din România. Primarul acestei localități susține că prin această măsură vrea să vină în sprijinul „familei tradiționale românești”.

Taxa de divorț va fi majorată cu aproximativ 50%, începând de anul viitor, într-un oraș din România. Primarul acestei localități susține că prin această măsură vrea să vină în sprijinul „familei tradiționale românești”.

Astfel, începând din anul 2019, în orașul Vulcan din județul Hunedoara, cuplurile care vor să divorțeze pe cale administrativă vor trebui să plătească suma de 700 de lei.

Primarul orașului a declarat că își dorește ca oamenii să nu se despartă la apariția primelor probleme în căsnicie.

„Ne dorim să acordăm credit şi să susţinem familia tradiţională românească. Ne dorim ca oamenii să nu se mai gândească la divorţ la apariţia primelor probleme, ci să se împace şi să trăiască în familie. Acum sunt familii care au solicitat divorţul după numai doi ani de căsnicie”, a declarat joi, pentru Agerpres, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile.

Potrivit edilului din Vulcan, în 2018, aproximativ 60 de cupluri au divorțat la Primărie.

Scandal uriaș la Uber! Ce se întâmplă în aceste momente și cât sunt de afectați toți clienții... Crăciun 2018. Top 20 idei de cadouri inspirate pentru întreaga familie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x