Antena Căutare

Descoperire ȘOCANTĂ. Un polițist din Pitești și fiul său de 3 ani, găsiți MORȚI în casă!

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş a fost găsit mort în casă, alături de copilul său de trei ani, surse judiciare precizând că aceştia ar fi fost împuşcaţi. Apelul la 112 a fost făcut de soţia bărbatului, şi ea poliţist.

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş a fost găsit mort în casă, alături de copilul său de trei ani, surse judiciare precizând că aceştia ar fi fost împuşcaţi. Apelul la 112 a fost făcut de soţia bărbatului, şi ea poliţist.

Soţia bărbatului, angajată în cadrul Serviciului Economic din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, a sunat la 112 solicitând deblocarea uşii aprtamentului din municipiul Piteşti în care se aflau soţul şi copilul său, în vârstă de 3 ani, au declarat surse judiciare.

Echipajele ISU i-au găsit pe cei doi inconştienţi, iar la scurt tim a fost declarat decesul.

Aceleaşi surse susţin că ambii ar fi fost împuşcaţi.

Bărbatul găsit decedat alături de copil este şi el poliţişt la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi lucra în Poliţie din anul 2011. El fusese supus ultima dată testării psihologice în cursu acestui an, trecând fără probleme evaluarea.

Una dintre ipoteze este aceea a unei crime urmate de sinucidere. Se pare că poliţistul şi-ar fi împuşcat copilul, apoi s-a sinucis. Nu se ştie deocamdată dacă arma folosită era arma sa de serviciu

Specialiștii atrag atenția: „Următorul CUTREMUR va face prăpăd în toată România”... ALERTĂ! Un nou focar de pestă porcină a fost descoperit într-un alt județ. Virusul pare să nu se mai oprească...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x