Antena Căutare

Un tren a deraiat în Suceava! Unul dintre vagoane s-a răsturnat! Traficul feroviar este blocat - Foto

Un tren de marfă a deratat în Suceava, între staţiile Dorneşti şi Putna, iar unul dintre cele patru vagoane ale acestuia s-a răsturnat. Va mai dura câteva zile până când circulația feroviară va fi reluată în locul incidentului.

Cele patru vagoane erau încărcate cu peleți de la o fabrică de prelucrare a lemnului.

Trenul a sărit de pe șine chiar pe un pod, înainte de intrarea în gara Dornești. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre vagoane s-a răsturnat, șina s-a deformat complet, iar traversele și legăturile s-au făcut bucăți.

Un tren a deraiat în Suceava! Unul dintre vagoane s-a răsturnat! Traficul feroviar este blocat - Foto

În locul unde primul vagon a ieșit de pe șine, traversele care s-au rupt sunt aproape toate putrede.

Potrivit localnicilor, aceasta nu este prima dată când sunt incidente pe calea ferată din apropierea localității Dornești.

Mai mulți angajați de la CFR au fost chemați în zonă pentru a încerca să rezolve problema.

Trenul Suceava - Putna, repus în circulație în urmă cu un an, nu mai poate trece de Dornești, așa că pentru călători, CFR a pus la dispoziție microbuze. Opt garnituri circulau zilnic pe această rută. Va mai dura până când trenurile vor putea să circule din nou.

Asistentele de la Săpoca ar fi văzut scenele crimelor, dar le-a fost frică să intervină: "A deschis una dintre ele ... Minori lăsați să doarmă pe străzi într-una dintre stațiunile litoralului românesc. Imaginile cutremurătoare micuții cerș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x