Antena Căutare

Veste Bombă! Școlile ar putea rămâne închise săptămâna viitoare

Veste uriașă pentru copii din România. Unitățile de învățământ ar putea să se închidă săptămâna viitoare, din cauza unei măsuri luate de Guvernul României.

Veste Bombă! Școlile ar putea rămâne închise săptămâna viitoare
Școlile ar putea fi închise din cauza unei decizii luate de Guvern

Guvernul a luat decizia interzicerii detașărilor în sistemul public. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret nu exclude varainta închiderii școlilor și solicită Guvernului să găsească de urgență o soluție, ca ativitatea școlilor să nu fie întreruptă.

Profesorii riscă să nu-și primească salariile, iar școlile ar putea fi închise

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret a cerut printr-o declarație publică mai mulă înțelegere și mai mult timp, pentru a se evita situațiile greave, cum am fi stoparea activităților.

„În condiţiile în care Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu vor găsi o soluţie de urgenţă, riscăm ca în multe unităţi de învăţământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte dintre contabili erau detaşaţi din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unităţi de învăţământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, şoferi de microbuz şcolar sau fochişti. FSE ‘Spiru Haret’ nu a susţinut niciodată practica detaşărilor pe posturile didactice auxiliare şi nedidactice însă, în situaţia actuală, considerăm că Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil pentru organizarea concursului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante”, a spus Marius Nistor

Citește și: Calendar școlar 2020 - 2021. Consiliul Național al Elevilor solicită schimbarea structurii anului școlar

„A cerut ajutor, degeaba!” Cu lacrimi în ochi, cea care a găsit-o pe asistenta ucisă de soț face dezvăluiri dureroase. T... Tânără din Alba-Iulia, găsită de părinți în comă, în casa unui bărbat. Părinții fetei, acuzații grave!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x