Antena Căutare

Camora, despre golul anulat cu Sevilla: Dacă era invers, nu dădeau. Suntem o echipă prea mică să ne valideze golul

Căpitanul CFR Cluj, Mario Camora, a declarat, joi, după eliminarea din Liga Europa, că arbitrii ar fi trebuit să valideze golul marcat de Păun, în minutul 87, cu FC Sevilla.

"Am văzut de câteva ori în vestiar. E prea uşor să dai... Dacă era invers, cred că nu dădeau, asta e părerea mea. Pe lângă Sevilla, noi suntem o echipă prea mică să ne valideze golul. Am avut ocazii şi în prima repriză, am terminat prima repriză peste ei. Am avut 3-4 ocazii de gol. E adevărat că şi ei au dominat în primele 30 de minute, dar noi ştiam asta, că sunt o echipă cu calitate. Dar în ultimele 15 minute şi în repriza a doua a fost echilibrat. Au avut ocazii, dar mingea nu a intrat. Din păcate, ieşim din competiţie. Eu nu cred în victorie morală sau cum se zice, când ieşi, ieşi. Normal că ieşim cu capul sus, dar suntem trişti că nu ne-am calificat. Am făcut un meci un, cu o echipă foarte bună, cu jucători de mare calitate. Cred că toţi suporterii care au venit astăzi la stadion să ne susţină meritau o calificare. A fost o atmosferă frumoasă, sperăm să vină şi la noi cât mai mulţi suporteri. Cred că şi Dan Petrescu e mândru de echipă. Încă nu am vorbit. Cu siguranţă e mândru de echipă, de performana pe care au făcut-o băieţii. Începe play-off-ul, încep zece finale şi luni vrem să începem cu dreptul şi să câştigăm campionatul", a declarat Camora, la Telekom Sport.

Formaţia CFR Cluj a ratat calificarea în optimile de finală ale Ligii Europa, după ce a remizat cu FC Sevilla, scor 0-0, în manşa secundă a 16-imilor, pe stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan. În tur, scorul a fost 1-1. CFR Cluj a avut un gol anulat spre final pentru henţ, după consultarea VAR.

În minutul 87, Păun a înscris un gol, dar reuşita sa a fost anulată pentru un henţ anterior la Traore, după consultarea VAR.

În minutul 89, tehnicianul Dan Petrescu a primit cartonaş galben pentru proteste.

Un minut mai târziu, de la CFR Cluj a fost eliminat Bordeianu, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Sursa : news.ro

O jucătoare din naţionala de futsal a Iranului a murit din cauza coronavirusului... Bogdan Mara: Ne aşteptam ca arbitrul să meargă, să verifice, atunci nu ni se părea aşa frustrant...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x