Antena Căutare

JO Soci 2014 | Legendele hocheiului mondial vin la Olimpiadă pentru ultimul bal

Competiţia de hochei pe gheaţă din cadrul Olimpiadei de iarnă de la Soci se anunţă extrem de spectaculoasă.

Jaromir Jagr

Competiţia de hochei pe gheaţă din cadrul Olimpiadei de iarnă de la Soci se anunţă extrem de spectaculoasă. Marile puteri ale sportului ce se foloseşte de crosă şi puc vin în Rusia cu aproape tot ce au mai bun. Multi jucatori din NHL, care rareori îşi reprezintă ţara de origine, vor fi prezenţi. Printre ei se află şi o categorie aparte, legendele în activitate, adevarate mărturii de istorie a hocheiului, jucătorii trecuţi de 40 de ani.

Hocheiul pe gheaţă este un sport complex şi extrem de solicitant din punct de vedere fizic, uneori chiar foarte violent. De aceea, se poate crede ca viaţa sportivă a jucătorilor este scurtă, borna celor 30 de ani fiind un orizont de retragere rezonabil. Din fericire pentru sport nu e aşa. Loturile echipelor calificate la Olimpiadă au în componenţă mulţi jucători trecuţi de 35 de ani, iar o parte dintre ei sunt chiar “bunici”, depăşind 40 de ani.

Finlanda - Teemu Selänne

Formaţia Finlandei vine la Soci cu cel mai bătrân jucător al Jocurilor Olimpice, temutul atacant al lui Anaheim Ducks, Teemu Selänne, care este în vărstă de 43 de ani. Acesta şi-a reprezentat ţara pentru prima dată în 1988, la nivel de juniori, iar în 1991 a participat la primul sau campionat mondial. Are la activ cinci Olimpiade (1992, 1998, 2002, 2006, 2010), Soci fiind a sasea. Jocurile de la Lillehammer, din 1994, le-a ratat pentru ca a fost reţinut în NHL, unde joacă neîntrerupt din 1992. Este triplu medaliat olimpic, o dată cu argint (2006) şi de două ori cu bronz (1998, 2010). Vine în Rusia pentru aurul care-i lipseşte. E ultima şansă. Poreclit “Finnish Flash” pentru viteza cu care îşi depăşeşte adversarii, este cel mai bun marcator finlandez din istoria Ligii Nord-Americane.

Articolul continuă după reclamă

Langa Selänne, în echipa Finlandei se află alţi trei veterani, Sami Salo (39 de ani), Kimmo Timonen (38 de ani) şi Olli Jokinen (35 de ani). Antrenorul Erkka Westerlund acorda insa credit si pustilor. Tara celor 1000 de lacuri a trimis si cei mai tineri doi jucatori, Olli Määttä (19 ani) si Aleksander Barkov (18 ani), care deja activeaza in NHL si se anunta ca mari sperante. Vor avea ce învăţa alături de Teemu Selänne, care le-ar putea fi, fara probleme, tată.

Cehia - Jaromír Jágr şi Petr Nedvěd

Cehia va avea la Soci echipa cu cea mai ridicata medie de vârstă pentru că se bazează pe doi hocheisti săriţi de pragul celor 40 de ani, mai puţin cunoscutul Petr Nedvěd (42 de ani) şi extrem de iubitul şi respectatul Jaromír Jágr, care va implini 42 de ani chiar in timpul Olimpiadei, pe 15 februarie, data la care Cehia va disputa partida cu Elveţia. Celor doi li se alătură alţi jucători cu mare experienţa, Marek Zidlicky, Patrik Eliáš (ambii 37 de ani), Tomáš Kaberle şi Michal Rozsíval (ambii 35 de ani).

Cariera internaţională a lui Petr Nedvěd a început brusc, cu o evadare din Cehoslovacia comunistă, in ianuarie 1989, zece luni înainte de Revoluţia de Catifea. Nemulţumit de lipsa de libertate şi de condiţiile oferite, la doar 17 ani, a decis să ceara azil politic în Canada, în timpul unui turneu de juniori. S-a adaptat repede în noua ţară şi în 1990, la 18 ani, a început să joace în Liga Nord-Americană, pe care o va părăsi abia în 2007 pentru a se întoarce în ţara natală. Cea mai mare performanţă a lui Nedved s-a intamplat la JO din 1994, la Lillehammer. Proaspăt cetăţean canadian, Petr a fost convocat în echipa frunzei de arţar, cu care a obţinut medalia de argint. Întors acasă, a devenit jucător de bază la formaţia din oraşul natal Liberec, la Bílí Tygři şi a fost chemat să reprezinte ţara la CM 2012, unde a devenit cel mai în vărstă marcator al Cehiei la un mondial, la 40 de ani si sase luni.

Nimeni nu exagerează atunci când afirmă că Jaromir Jagr este un adevarat simbol pentru hocheiul din Cehia si pentru naţiunea cehă. La aproape 42 de ani, Jagr merge la a cincea Olimpiadă, unde a căştigat deja doua medalii, aur la Nagano (1998) şi bronz la Torino (2006). Este de doua ori campion mondial (2005, 2010) şi o dată medaliat cu bronz, în 2011, sub steagul Republicii Cehe. Prima medalie mondială a obţinut-o însă în 1990, bronz cu Cehoslovacia. A petrecut trei perioade de aur in NHL, la Pittsburgh Penguins, Washington Capitals şi New York Rangers, între 1990 şi 2008, cu mici întreruperi. După trei ani petrecuţi în Rusia (2008-2011), a revenit in NHL şi acum joacă pentru New Jersey Devils. Deţine zeci de recorduri, atât pentru Liga Nord-Americană, cât şi pentru echipele la care a activat acolo. A purtat întotdeauna numărul 68 pe tricou în semn de respect, dar şi pentru a nu se uita Primăvara de la Praga, mişcarea reformatoare din Cehoslovacia comunistă care a fost înăbuşită de intervenţia trupelor Pactului de la Varşovia, cu excepţia notabilă a Romăniei, în august 1968, dar şi pentru a cinsti memoria bunicului său, care a murit în închisoare în timpul evenimentelor.

Suedia - Daniel Alfredsson

Suedezii se deplasează în Rusia avându-l in frunte pe Daniel Alfredsson, jucătorul lui Detroit Red Wings, în vârstă de 41 de ani. Si el se află la a cincea Olimpiadă, în 2006, la Torino, fiind medaliat cu aur. Are în palmares patru medalii mondiale, două de argint (1995 şi 2004) şi două de bronz (1999, 2001). A ajuns în NHL în 1995 unde a jucat la Ottawa Senators până în 2013, cu o intrerupere de doar un an cauzată de greva din 2004-2005. Este unul dintre cei mai buni suedezi care au jucat vreodată in Liga Nord-Americana, dupa greu egalabilii Peter Forsberg si Mats Sundin.

Letonia - Sandis Ozolins

Echipa Letoniei are si ea legenda ei în persoana lui Sandis Ozolins, 41 de ani. Este singurul jucător de la Soci care a reprezentat în carieră trei entităţi statale diferite, Uniunea Sovietică, efemera Comunitate a Statelor Independente şi Letonia. Are doar doua medalii mondiale la nivel de juniori, aur in 1992, cu CSI, si argint, in 1991, cu URSS. Cu Letonia a mers la doua Olimpiade (2002 si 2006), fără a obţine rezultate notabile, balticii fiind o putere de rangul doi in elita hocheiului mondial. A jucat in NHL din 1992 până in 2008, apoi s-a întors la echipa de suflet, Dinamo Riga, al cărei căpitan este. Considerat cel mai bun hocheist leton din istorie, a fost votat ca cel mai popular sportiv leton in 2009. Cu Ozolins in frunte Letonia speră să producă surpriza la JO. Ar fi cel mai frumos cadou pentru mica naţiune baltică.

GALERIE FOTO +18. Olimpiada de la Soci! Cu ELE nu-ţi e teamă de codul ROŞU!... Rudel Obreja, arestat preventiv pentru 29 de zile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x