La prima participare la Jocurile Olimpice cu zăpada, St. Moritz, 1928, mioriticii au cerșit un bob, două. Acum, în epoca modernă și contemporană, rușii ne dau de pomană o sanie, mâna a doua
Glăsuiește nea Grig Socolescu, unul dintre sportivii noștri prezenți la Olimpiada de Iarnă de la St. Moritz. Ia, liniște nițel: "Ne-am prezentat într-un mod original, fără boburi! Ale noastre erau de lemn, nu puteau face față pe pârtia olimpică de gheață. Așa că am fost nevoiți să închiriem boburi la fața locului, cu banii noștri.” E întâia oară când scoatem capul la niște concursuri cu ștaif, pe zăpadă și cerșim agregate. România șade bine în Europa, e 1928, economia merge, se apropie criza, dar nu suntem păduchi flaușați. Cu toate astea, nu-s bani pentru deplasare, cei 10 sportivi nu primesc niciun leușor de diurnă. Pleacă pe drumul lor, pe banii lor. Ajunși acolo cu bobul proprietate personală, rămân fără mașinărie, luată, imediat, la muzeu de către localnici. Așa-i de demodată...
Concurează ca vai de lume, cu bob închiriat și termină pe locul șapte. Așa rămânem în istorie. Poza: cinci tipi chirciți într-un bob, cu fesuri cu tricolor pe ele și cu "SWISS" tapetat pe carlingă...
Sărim peste spiritul olimpic de vară, unde închiriem canoe, pentru că în valize nu ne încap decât pagaiele sau unde Vali Preda, înotătorul nostru de la Beijing, uită să se prezinte la cursă și ne postează subiect pe BBC ori CNN la rubricuța "Nu faceți ca ei!".
Aproape 90 de ani împrumutăm și cerșim. Plîngem peste tot. România, o țară cu zăpadă șase luni pe an, nu are o pistă, o sanie și un bob de antrenamente.
Ajungem la Soci, la Jocurile lui Putin, lăudat fie-i numele! Posedăm o sanie veche, cu sfoară, model "Reghin" 1984, luată de la un moșneag ce-și dădea nepoțelul pe panta din Tineretului, aia de lângă Crematoriu. La prima curbă, la antrenamente, lemnul crapă. Șuruburile sar pînă-n Marea Neagra! Alta, n-au! În mod normal, se pleacă acasă. Dar rusul e băiat! Băiat de băiat! Pune un măr, un covrig, un copan de pui, o lingură de pilaf, o măsură de colivă și un cancioc de votcă, alătură o sanie mai veche, la mâna a doua, ne roagă să spunem "Bogdaproste!", el zice, în gând, "Odessa" și "Stalingrad" și pomana e făcută! Numai că băieții nu știu atelajul, depind greu chestiunile noi, atâta vreme cât la cea veche puneeau frână cu piciorul, ca-n Fred și Barney.
Organizatorii NU LE DAU VOIE SĂ CONCUREZE. "La 145 km / h vă adunăm cu șpaclul!", aud vorbe. Alexandru Teodorescu și Radu Șovăială se burzuluiesc, vor să participe, bagă ideea de olimpism, de întrecere, de fair play. Li se arată imagini cu georgianul mort cu patru ani în urmă, Nodar Kumanitașvili. Sub poze scrie "21". Vârsta concurentului. Abandonează. Teodorescu e nervos, n-a bătut drumul degeaba până acolo. Dar federația îi închide pliscul, îl pune să spună că totul e perfect, că nu-s bani, că de unde o a doua săniuță care costă 2.000 de dolari...Iar "deschidem" la CNN și BBC. Pentru ce ați bătut drumul până acolo?
În istă vreme, un Cerber de la CSOR, timite depeșe către Răzvan și Dani. Cutremurătorul for de specialitate e supărat că băieții utilizează "Olimpiadă", termen ce le aparține în exclusivitate. După care se apucă de făcut lista cu toți secretarii generali eligibili pentru Rio de Janeiro, 2016. Copacabana, "Muntele de Zahăr", Cristo Redendor, casa lui Ronaldo... Niște teniși cu cuie s-or găsi de închiriat...
