Antena Căutare

Simona Halep, despre finalul meciului cu Williams: Picioarele mi s-au înmuiat după ce am câştigat ultimul punct. Habar nu aveam cum să reacţionez

Simona Halep a declarat, sâmbătă, că la finalul meciului cu Serena Williams, când a realizat că a câştigat turneul de la Wimbledon, i s-au înmuiat picioarele şi nu a ştiut cum să reacţioneze.

"Am decis de dimineaţă cum să joc împotriva ei. Ştiam exact cum să-i pun probleme, să nu o las să-şi facă jocul. Când are timp, joacă incredibil, am jucat de multe ori împotriva ei.Ştiam cum să dau mingea şi ştiam ce nu-i place. Astăzi am adoptat tactita de la Singapore. A trebuit să-mi imaginez totul. Chiar am crezut că pot face la fel. Ştiam că trebuie să fiu prezentă la fiecare minge. Altfel, dacă revenea, ea este foarte puternică. La 5-2, când serveam, m-am uitat la tabelă şi am zis: OK, este adevărat, se întâmplă. Apoi am jucat fiecare punct şi nu m-am gândit la scor", a spus Halep.

Halep a povestit şi cum s-a simţit la final: "Picioarele mi s-au înmuiat după ce am câştigat ultimul punct. Habar nu aveam cum să reacţionez. Totul a venit natural. Este greu de descris momentul. Te simţi uşoară, simţi că totul este minunat şi doar încerci să te bucuri".

Simona Halep a mai spus că finalele pierdute au ajutat-o ca acum să fie diferită. "Nu este niciodată uşor să joci o finală de Grand Slam. Momentul este intimidant şi devii nervos, foarte nervos. Eu am învăţat că este un meci normal, nu m-am gândit la trofeu, am încercat să joc şi să dau totul. Mi-am spus că de fiecare dată când voi juca o finală de grand slam aşa voi face, aşa că şi azi am făcut la fel".

"Mama nu mi-a spus nimic după finală, doar plângea, am îmbrăţişat-o şi i-am spus că vom vorbi mai târziu", a adăugat Halep.

Articolul continuă după reclamă

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Sursa : news.ro

Simona Halep a intrat în All England Cub, unul dintre cele mai exclusiviste din lume, cu doar 565 de membri... Analiza fostei jucătoare Chris Evert: Cred că mişcarea a fost principala armă a Simonei Halep în finală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x