Antena Căutare

Superioritatea Simonei Halep în finala Wimbledon 2019 evidenţiată şi de statistici: Doar trei greşeli neforţate în finală

Numai trei greşeli neforţare a comis Simona Halep în finala jucată, sâmbătă, la Wimbledon, cu Serena Williams şi câştigată după 6-2, 6-2, în 55 de minute.

Numai trei greşeli neforţare a comis Simona Halep în finala jucată, sâmbătă, la Wimbledon, cu Serena Williams şi câştigată după 6-2, 6-2, în 55 de minute.

În acelaşi timp, Halep a trimis 13 lovituri direct câştigătoare. Serena Williams a avut mai multe lovituri câştigătoare, 17, dar a comis şi 26 de greşeli neforţate.

Serviciul Simonei Halep a fost la cele mai înalte cote din cariera ei: 76 la sută reuşită a primului, nicio dublă greşeală (68 pentru rivală). Dintre acestea, a convertit în puncte 83 la sută (59 la sută Williams). Şi serviciul al doilea a fost rezonabil, cu 45 la sută puncte făcute cu el (47 la sută, Williams). Tot ca o dovadă a serviciului excelent al româncei este şi faptul că a avut de salvat doar o minge de break.

Citește și: Simona Halep este campioană la Wimbledon! Românca a învins-o pe Serena Williams și scrie istorie pentru România

Articolul continuă după reclamă

Jocul bun al Simonei Halep împotriva venirilor la fileu ale Serenei au făcut ca aceasta din urmă să convertească numai patru din 11 asemenea ocazii.

Halep a câştigat în total 55 de puncte, iar americanca numai 38. Românca a alergat 387 de metri, Williams numai 340 de metri.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneulul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Sursa : news.ro

Simona Halep, primele declarații după ce a câștigat turneul de la Wimbledon: "Niciodată nu am jucat mai bine ca azi... Serena Williams, după înfrângerea suferită la Wimbledon: "Simona Halep a jucat excepţional. Jos pălăria!"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x